Specialişti de la Camera Agricolă, trimişi în judeţ să îi înveţe pe fermieri cum să acceseze fonduri europene

camera agricolaFermierii botoşăneni vor fi ajutaţi să întocmească proiecte în vederea accesării de fonduri europene.  Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, care a spus că sprijinul va fi acordat de către Camera Agricolă, prin serviciul de specialitate.  Echipe de specialişti vor merge în judeţ, iar consultanţa va fi oferită gratuit, într-o primă etapă. Se vor taxa ulterior, în urma unor negocieri, doar proiectele care vor fi declarate câştigătoare.

like facebook

 Ne deplasăm în teritoriu, am repartizat localităţile la angajaţii pe care îi avem acum la Consultanţă Agricolă şi încercăm să-i susţinem. Banii puţini pe care noi ar trebui să-i realizăm, în contul veniturilor la consultanţă, îi vom lua după ce proiectele vor fi aprobate. Cred că este un lucru pozitiv pentru cetăţenii care doresc să atragă fonduri europene pe toate domeniile„, a spus Ţurcanu.

Potrivit preşedintelui CJ, Camera Agricolă asigură consultanţă şi întocmeşte proiecte pe toate domeniile, nu numai pe agricultură sau zootehnie.

One thought on “Specialişti de la Camera Agricolă, trimişi în judeţ să îi înveţe pe fermieri cum să acceseze fonduri europene

  1. Buna seara,as vrea sa iau legatura cu specialisti de la Camera Agricola,in legatura cu Fonduri Europene ptr tinerii fermieri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *