Vezi cum va fi vremea în perioada 3-16 februarie!

ninsoareMeteorologii anunţă precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în prima jumătate a lunii februarie. Potrivit unei estimări realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie, în Moldova, până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi caracterizată de un regim termic destul de scăzut, cu valori medii pe timpul nopţilor între—13 și—5 grade, iar ziua medii negative sau în jurul a zero grade.

Începând cu data de 8 februarie, se estimează o creştere de temperatură ce va determina valori în general peste cele obişnuite ale perioadei, media maximelor urmând a se situa între 3 și 6 grade, iar a minimelor între—4 și—1 grad. În prima săptămână de prognoză vor fi posibile doar fulguieli izolate, iar în intervalul 9—14 februarie apar condiţii pentru precipitaţii slabe, mixte.

like facebook

La munte, în cea mai mare parte a intervalului de referință, regimul termic diurn se va menține relativ constant, la valori ușor mai ridicate decât normalul climatologic al perioadei. Media maximelor se va situa în ecartul 0 si 5 grade. În privința temperaturilor minime este estimată o creștere a acestor valori, de la o medie de—7 si-4 grade, în primele zile, la medii de—4 si-2 grade în cea de-a doua săptămână de prognoză. Probabilitatea pentru precipitații slabe, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare va crește după data de 8 februarie.

One thought on “Vezi cum va fi vremea în perioada 3-16 februarie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *