Judecătorii botoşăneni susţin că peste un an se vor resimţi efectele noului Cod Penal

florin cotoi purtator cuvant tribunalul botosaniConducerea Tribunalului Botoşani a explicat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele modificări ale noului Cod Penal care intră în vigoare din luna februarie.

Multe dintre infracţiuni vor fi avea pedepse mai mici, însă concursul se infracţiuni va fi condamnat mai aspru, potrivit specialiştilor. Judecătorii spun că nu pot face apreciere asupra efectelor codului,. acest lucru putând fi făcut după un an.

like facebook” După cel puţin un an de la intrarea în vigoare, în funcţie şi de evoluţia criminalităţii, vom vedea dacă a produs efectele dorite sau dimpotrivă a crescut infracţionalitatea. Până acum s-a văzut că pedepsele foarte aspre nu au avut nici un efect. Penitenciarele sunt pline, costurile pentru stat sunt imense şi efectele nu cred că s-au văzut. Infracţiunile foarte grave, fie că este vorba de trafic de persoane, trafic de droguri şi alte infracţiuni de criminalitate organizată, au crescut exponenţial”, a afirmat Florin Cotoi, putător de cuvânt al Tribunalului Botoşani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *