Politia Comunitară Botoşani oferă sprijin in infiinţarea structurilor similare teritoriale

Poliţia Comunitară Botoşani vine in sprijinul autorităţilor locale pentru infiinţarea structurilor de Poliţie Locală. In acest sens, conducerea Poliţiei Comunitare a invitat la sfirşitul săptăminii trecute conducătorii unităţilor administrativ teritoriale ale judeţului la o consultare cu privire la propunerile viitoarei legi de infiinţare a Poliţiei Locale. Proiectul de hotărire vizind transformarea Poliţiei Comunitare in Poliţie Locală vine pe fondul insuficienţei atribuţiilor comunitarilor, precum şi a lipsei unei delimitări clare a acestor atribuţii. Atribuţiile prevăzute pentru Poliţia Locală impun necesitatea reorganizării actualelor structuri ale Poliţiei Comunitare. Instituţia botoşăneană, care fiinţează din martie 2006 şi-a manifestat disponibilitatea de a acorda sprijin calificat unităţilor administrativ teritoriale pentru infiinţarea Poliţiei Locale prin punerea la dispoziţie a documentaţiei necesare, informare privind cheltuielile de personal necesare, precum şi cele privind dotarea şi echiparea poliţistului local. Poliţia Comunitară Botoşani oferă sprijin prin instruirea salariaţilor din cadrul compartimentului de resurse umane, privind selecţionareaA?şi pregătirea viitorilor poliţişti locali, punindu-le la dispoziţie tematici de examniare şi pregătire profesională. Toate aceste activităţiA?sunt prestate cu nişte costuri reduse, suportate de către bugetele autorităţilor publice locale, se precizeaza intr-un comunicat al Politiei Comunitare." Deşi numărul reprezentanţilor unităţilor administrativ teritoriale a fost relativ redus, cei prezenţi şi-au manifestat interesul pentru infiinţarea unor structuri teritoriale de acest gen, structuri ce pot eficientiza punerea in practică a hotăririlor consiliilor locale vizind necesităţi specifice fiecărei localităţi", a declarat directorul executiv al Poliţiei Comunitare Botoşani, Vasile Răileanu. Infiinţarea acestor servicii locale este direct legată de repartizarea bugetului pentru anul curent, primarii aşteptind o rectificare de buget. După ce noua lege a Poliţiei Locale va fi adoptată de legiuitor, structura constituită la nivelul municipiului Botoşani va organiza alte intilniri asigurind sprijin atit in organizarea celorlalte structuri, cit şi in instruirea personalului.