Falsă tălhărie, reclamată de un tânăr pentru a justifica cheltuirea unei sume de bani

sigla post politieUn tânăr din Truşeşti a reclamat la Poliţie o tâlhărie care nu a avut loc. Denis G., de 25 de ani, s-a plâns la Postul de Poliţie Truşeşti că pe 23 ianuarie, în jurul orei 19.00, în timp ce se deplasa pe DN 29D, în localitatea Drislea, a fost agresat de către doi consăteni, împrejurare în care a fost deposedat de o sumă de bani şi un telefon mobil.

like facebookCercetările efectuate în cauză au stabilit că la data de 23 ianuarie, în jurul orei 10.00, Denis G. a plecat de la domiciliu având asupra sa o sumă de bani înmânată de tatăl său şi pe care trebuia să o transmită unei persoane din localitatea Truşeşti.

Tânărul s-a oprit la un bar unde a cheltuit o parte din bani.

Ulterior, în jurul orei 18.00, când se deplasa înapoi spre domiciliu, acesta a fost lovit de un consătean, cu care era în divergenţă, fără a-i fi luaţi banii.

„În urma administrării probatoriului, s-a stabilit că în timpul consumării agresiunii sau ulterior acesteia, părţii vătămate nu i-au fost sustrase bunuri sau bani„, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Daniela Gheorghiescu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *