Viorel Iliuţă: S-ar putea să se ajungă la disponibilizări, dacă finanţarea Spitalului Judeţean nu va fi bună

marcu iliuta 1Reorganizarea Spitalului Judeţean ar putea duce şi la disponibilizări de personal. Anunţul a fost făcut, vineri, de Viorel Iliuţă, managerul unităţii spitaliceşti, care a declarat că dacă se va ajunge la disponibilizări, acest lucru se va întâmpla în zona administrativă. El susţine că personalul medical este oricum insuficient şi normat la minim.

like facebook

S-ar putea să se ajungă, în condiţiile în care finanţarea nu va fi bună. Dacă nu reuşim să îmbunătăţim finanţarea, Spitalul nu mai poate funcţiona cu un deficit permanent. Deficitul nostru a fost undeva 12-12,5%, în contextul în care trebuie făcute multe lucruri în spital, dotare cu aparatură. Sunt multe lucruri de făcut, lumea area aşteptări majore, personalul este subdimensionat, nemulţumit şi tracasat şi vedem că sunt fel de fel de reacţii faţă de pacient, care nu sunt dorite„, a afirmat Iliuţă.

Potrivit managerului Spitalului Judeţean, pentru ca unitatea să poată funcţiona în condiţii bune anul acesta, finanţarea ar trebui suplimentată cu 12-13% faţă de 2013.

 

One thought on “Viorel Iliuţă: S-ar putea să se ajungă la disponibilizări, dacă finanţarea Spitalului Judeţean nu va fi bună

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *