Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ninsori viscolite şi răcire accentuată pentru întreaga ţară, începând de vineri de la ora 18.00 până duminică la ora 12.00.
În intervalul menţionat vremea se va înrăutăţi şi vor fi precipitaţii în toată ţara. Va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă, mai ales în Sudul Moldovei.
Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. Potrivit Economica.net, compania Naţională de Autostrăzi şi Drumul Naţionale (CNADNR) a realizat o hartă a drumurilor naţionale care se află în pericol de a fi blocate în caz de ninsori abundente.
Vântul se va intensifica cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde va avea viteze de peste 60....70 km/h, viscolind ninsoarea.
Vremea se va răci, mai ales în estul şi sud-estul ţării, unde va deveni geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
[…] Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ninsori viscolite şi răcire accentuată pentru întreaga ţară, începând de – Citeste tot articolul… […]