Zeci de mame lăsate fără indemnizaţia de creştere a copilului, după ce au fost depistate cu venituri

mama cu copilAgenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a dispus sistarea a nu mai puţin de 87 de indemnizaţii pentru creştere a copilului pe anul 2013 după ce s-a constatat, în urma unor controale, că mamele au realizat simultan şi alte venituri. Potrivit directorului AJPIS Botoşani, Rodica Creţu, cel mai mare debit imputat se ridică la 4000 lei.

like facebookDebitele au fost descoperite de către inspectorii sociali din cadrul AJPIS Botoşani. Beneficiarele aveau venituri din activităţi independente nedeclarate, fie obţineau şi altă sursă de venit. De asemenea, au fost mămici care s-au întors la locul de muncă şi nu au anunţat, ele luând şi indemnizaţia. Unele debite nu au fost făcute cu bună ştiinţă, nu au ştiut legislaţia„, a spus directorul AJPIS.

Suma totală constituită este în valoare de 176.672 lei. AJPIS încearcă acum recuperarea debitelor constatate.

Pentru cei care au fost în plată recuperarea se face prin reţinere din drept, iar pentru cei care nu mai sunt în plată au fost notificaţi la domiciliu, iar în cazul în care nu se prezintă să le luăm un angajament de plată, aceste creanţe sunt recuperate prin executare silită prin Finanţe, a adăugat Rodica Creţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *