Începe marea impozitare: Zeci de mii de oameni, buni de plată

tractor la arat- agriculturaImpozitul agricol, introdus anul trecut de Uniunea Social Liberală, a ajuns la scadenţă, iar finanţiştii au început vânătoarea de fermieri. Potrivit legislaţiei, fermierii trebuie să plătească impozit pe terenurile agricole sau pe animale, dacă depăşesc o anumită suprafaţă, respectiv un anumit număr de capete. Spre exemplu, la culturile de cereale se impozitează suprafeţe mai mari de două hectare, iar la vaci dacă proprietarul are mai mult de două capete.

like facebookÎn mod normal fermierii care sunt obligaţi să plătească impozitul agricol trebuie să îl declare la Fisc, însă finanţiştii din Botoşani au primit doar 1.652 de declaraţii, fiind specificat un venit total de 5,8 milioane de lei, la care s-a aplicat un impozit de un milion de lei.

Cel mai mare venit declarat până acum este de 125.000 de lei pentru care fermierul în cauză trebuie să plătească un impozit de 20.000 de lei. Pe locul doi se situează un venit de 105.000 de lei, pentru care s-a calculat un impozit de 17.000 de lei, iar podium este completat de un agricultor ce a declarat un venit de 67.000 de lei, pentru care trebuie să scoată din buzunar 10.000 de lei.

ferma de vaciPentru că nu toţi agricultorii au declarat veniturile la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, finanţiştii au început să îi caute. Astfel s-a solicitat de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, o situaţie cu proprietarii de terenuri, iar de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, o situaţie cu numărul de animale.

Fermierilor li se vor emite decizii de impunere, în care li se va calcula impozitul aferent anului 2013, iar dacă nu vor face plăţi este posibil să se trezeacă cu animalele sau terenurile scoase la vânzare de stat.

Vezi aici normele de venit la care se aplică un impozit de 16%.

norme de venit agricultura1

3 thoughts on “Începe marea impozitare: Zeci de mii de oameni, buni de plată

  1. Guvernul Hopa Ponta ar trebui sa ne impoziteze si aerul care il respiram! Si ar mai fi si impozit pe nr de pasi care il facem in fiecare zi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *