Contractele dintre Locativa şi Primăria Botoşani, renegociate. Portariuc: Nu este normal să plătim chirie pe spaţiile noastre

Locativa (1)Primarul municipiului Botoşani a dispus renegocierea contractelor  pe care Primăria le are cu Locativa. Ovidiu Portariuc consideră că nu este normal ca municipalitatea să direcţioneze anual către Locativa sume importante de bani pentru chirii, atâta timp cât spaţiile respective sunt ale Primăriei. El susţine că în mod normal un astfel de contract trebuie să fie strict simbolic şi nicidecum să fie plătite aproape 700 milioane  lei vechi pe an pentru chirii. Potrivit primarului, pentru spaţiile de pe strada Poştei de la Incubatorul de afaceri, de exemplu, Primăria plăteşte peste 500 milioane lei vechi pe o suprafaţă de peste 600 mp. O sumă importantă plăteşte Primăria Botoşani şi pe spaţiul de depozitare a ajutoarelor europene.

Ne aflăm într-o situaţie destul de ciudată. Noi, ca primărie, plătim chirie în spaţiile în care funcţionăm, iar sumele sunt foarte mari. Este un mod de a duce banii dintr-un buzunar în altul şi de a face nişte cheltuieli fără niciun fel de eficienţă. Nu este normal ca Primăria să cheltuie 600-700 milioane lei pe an, transferând din bugetul local şi practic subvenţionând o societate de stat pentru a mai crea nişte posturi în plus sau pentru a efectua nişte cheltuieli„, a menţionat Portariuc.

Din comisie fac parte directorul economic al primăriei, şeful departamentului administrativ şi un reprezentant de la Patrimoniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *