Concursul „Eco fotografia anului”, la a şasea ediţie

apm botosaniMiercuri, 15 ianuarie, debutează a șasea ediție a concursului „Eco fotografia anului”. Organizat de  Centrul Carpato Danubian de Geoecologie (CCDG) şi Editura Decesfera, proiectul se adresează unităților de învățământ din România care doresc să participe la programe de educaţie pentru mediu

Eco fotografia anului” este un proiect de ȋncurajare a observării mediului ȋnconjurător şi de reliefare prin imagini a valenţelor pozitive ale acestuia. Imaginile participante ȋn cadrul proiectului vor fi prezentate publicului larg şi vor face obiectul unor expoziții.

Perioada de desfăşurare a concursului este 15 ianuarie – 01 iunie 2014.

Fotografiile vor fi trimise pe suport electronic la sediul CCDG România din Bucuresti și vor fi jurizate de reprezentanți ai ANPM, cadre didactice, fotografi profesionişti, jurnalişti, reprezentanţi ai CCDG şi Editurii Decesfera Media. Câștigătorii vor fi primi premii importante, cărți și alte produse personalizate . De altfel, toate şcolile care vor avea cel puţin 100 de fotografii ȋnscrise ȋn proiect vor primi un premiu special.

“Pentru a-și spori șansele de reușită recomandăm școlilor să participe cu un număr cât mai mare de fotografii, care, foarte important, trebuie să fie originale și reprezentative pentru județul nostru. În edițiile precedente, elevii din Botoșani au avut participări constante, reușind, de fiecare dată, să impresioneze organizatorii prin fotografiile trimise.”

Regulamentul concursului și fotografiile de la edițiile procedente pot fi vizualizate pe site-ul www.evenimenteeco.ro.

Sursa: comunicat Agenţia de Protecţia Mediului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *