Botoşănenii cu centrale nu scapă de plăţile comune

caloriferMunicipalitatea nu poate subvenţiona plăţile comune în cazul proprietarilor de centrale pe gaz. Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că a primit un răspuns oficial de la Oficiul juridic de la Modern Calor, în urma iniţiativei sale ca municipalitatea să preia şi să subvenţioneze plata părţilor comune, însă răspunsul a fost unul negativ. Edilul susţine că singura soluţie ar fi aceea ca parlamentarii să facă demersuri pentru modificarea actului normativ în baza căruia proprietarii de centrale sunt puşi la plată de Modern Calor.

Se pare că trebuie să mergem pe un amendament la lege, nu putem acţiona local, să modificăm legea astfel încât să lase la hotărârea noastră dacă subvenţionăm sau nu. Mie aşa mi s-ar părea corect. Facem adresă către parlamentari să amendeze legea şi să permită autorităţilor locale să decidă”, a spus primarul.

Potrivit unor estimari, municipalitatea ar trebui să plătească pentru părţile comune în jur de 450.000 de lei, pe perioada sezonului rece.

5 thoughts on “Botoşănenii cu centrale nu scapă de plăţile comune

  1. dar ce ar fi ca voi astea de la modern calor sa ne platiti noua chirie pt tevile voastre ca le tinem la noi in casa si cu ajutorul nostru aveti si va mentineti clienti?ce ar fi sa facem si noi o cunducta de gaze sau orice altceva si sa o trecem prin primarie si toate institutiile statului si dupa sa va punem sa platiti pt acea teava?? asta ti se mai pare normal mai portariuc ?

  2. atata timp cat ar primi banii de la primarie nu vad de ce modern calor sa nu=i accepte sau declaratiile edililor sunt asa de ochii lumii ca ar fi incercat ei sa faca ceva si nu se poate…mai bine zis ca mergeti mana in mana

  3. Flutur=Portariuc.Culori diferite dar aceiasi gandire:Cum sa rentabilizeze Modern Calor.Solutia este simpla voi nu ma vreti atunci platiti.Cand o societate vinde energie (ieftina)prin cogenerare unor anumite societati alese pe sprinceana PT.CE TREBUIE SA MAI PLATIM ?Se pare ca trebuie sa completam bugetul deficitar al Primariei.

  4. [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
    Eu am cumparat apartamentul cu tot cu tavi… Am sa le tai si ti le pun in brate d-l Portariuc…toti sunteti una cu pamantul… „Schimbare pana la capat” auzi la ei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *