Adrian Năstase, retrimis în puşcărie, alături de soţie

Adrian NastaseFostul premier Adrian Năastase a fost condamnat, luni, la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi şantaj. La rândul ei, soţia acestuia, Dana Năstase a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.

Sentinţa este definitivă în acest caz. Adrian Năstase a fost achitat în dosarul „Mătuşa Tamara” şi a executat nouă luni de închisoare după ce a fost condamnat definitiv pentru fapte de corupţie în dosarul „Trofeul Calităţii”.

Adrian Năstase este acuzat în dosarul „Zambaccian“ că, în calitate de premier, ar fi primit în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti. În schimbul bunurilor, fostul premier i-ar fi menţinut în funcţie pe Ioan Păun, fostul consul general al României la Hong Kong, dar şi pe Irina Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *