Dezastru după sărbători: Fete în comă alcoolică pe bandă rulantă

CPU spitalul de copii BotosaniTablou dezolant la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean după sărbători. Mai mulţi minori au ajuns în comă alcoolică după petrecerea din noaptea dintre ani, dar şi după prima şi a doua zi din an. Cadrele medicale susţin că de această dată fetele au întrecut băieţii la consum de băuturi alcoolice. Potrivit acestora, din noaptea de Revelion şi până pe 3 ianuarie, ambulanţele au adus pe bandă rulantă adolescenţi în comă alcoolică. Cea mai tânără consumatoare de băuturi alcoolice a avut 13 ani. Tinerii au fost luaţi băuţi de pe stradă, din faţa unor restaurante, dar şi de la propriile locuinţe sau ale unor prieteni.

Fetele erau aduse cu targa una după alta în comă alcoolică. Vărsau, erau în stare euforică…Toţi adolescenţii erau de condiţie bună, bine îmbrăcaţi, cu telefoane de ultimă generaţie”, a declarat medicul Cătălin Mihailuc, de la Compartimentul de Primiri Urgenţe a Secţiei de Pediatrie.

Aceeaşi situaţie a fost înregistrată şi Unitate de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. Cadrele medicale spun că fetele care au consumat în exces băuturi alcoolice au luat cu asalt urgenţele.

Au fost aduse şi cu ambulanţa, dar şi de taxi. Trei deodată au fost aduse de un taxi la UPU“, a spus un cadru medical.

 

One thought on “Dezastru după sărbători: Fete în comă alcoolică pe bandă rulantă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com