Ovidiu Portariuc: Doresc ca 2014 să fie un an mai bun în ceea ce priveşte relaţia cu colegii de alianţă şi aştept şi din partea unei părţi a consiliului local

ovidiu portariucPrimarul municipiului vrea o schimbare de atitudine în cadrul alianţei USL şi cere o mai bună colaborare din partea liberalilor.

Ovidiu Portariuc a menţionat că în perioada sărbătorilor este o linişte în USL şi speră ca 2014 să fie un an mai bun în ceea ce priveşte relaţia cu PNL dar şi cu o parte din Consiliul Local.

„Îmi doresc o altă atitudine faţă de ce a fost în acest an. O atitudine mai pozitivă, mai constructivă, o critică constructivă care până la urmă să ajute oraşul, nu să pună piedici în dezvoltarea lui. Cu toată opoziţia, nu foarte bine intenţionată, reuşim să ducem la îndeplinire toate obiectivele pe care le-am propus. Îi aştept pe colegii din consiliu în 2014 pentru a fi alături de noi, pentru a mări ritmul de realizare a unor obiective şi de dezvoltare a municipiului”, a declarat Ovidiu Portariuc

Edilul a recunoscut că 2014 este un al electoral, pentru alegerile europarlamentare, însă a ţinut să afirme că în luna mai se va trage linie, însă a încheiat spunând că în politică este posibil orice.

 

2 thoughts on “Ovidiu Portariuc: Doresc ca 2014 să fie un an mai bun în ceea ce priveşte relaţia cu colegii de alianţă şi aştept şi din partea unei părţi a consiliului local

  1. Bine ar fi sa faci un contract cu o firma din Bucuresti,sa te invete sa vorbesti corect,gramatical.O platim tot din bugetul local,ca si pe celelalte.Dupa finalizare,nu o sa mai fie „un an mai pozitiv”.S-ar putea sa-ti chiar fatal! Rusinea intrarii in oras de la Dedeman:Nu ard luminile si asta nu mai este vinalui Flutur,ca el a modernizat intrarea,TU macar intretine-o!Aprinde luminile ca ne facem de tot risul cind le vedem pe cele de la Lebada functionind.Gindeste-te daca poti,ca vine atita lume staina de sarbatori si ii primim ca la Bodeasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *