Prefectul ii ameninţă cu sancţiuni pe directorii care lipsesc de la şedinţele Colegiului Prefectural

Prefectul Gheorghe Sorescu a anunţat marti că va propune sancţiuni pentru directorii de instituţii care lipsesc de la şedinţa lunară a Colegiului Prefectural. "Vom schimba stilul de muncă. Subprefectul responsabil cu relaţia cu Serviciile Publice Deconcentrate va fi prezent la toate şedinţele lunare ale instituţiilor deconcentrate", a arătat prefectul. In acelaşi timp, Gheorghe Sorescu a menţionat că "cei care nu sunt prezenţi la şedinţa Colegiului Prefectural vor trebui să dea explicaţii. Altfel voi propune sancţiuni la ministerele de resort. Aceste şedinţe sunt stabilite prin lege, iar prezenţa directorilor este obligatorie", au fost cuvintele prefectului.

De la şedinţa de marti au lipsit şefii sau reprezentanţii următoarelor instituţii: Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Autoritatea de Sănătate Publică, Casa de Asigurări de Sănătate, A.N. Imbunătăţiri Funciare, Oficiul Judeţean pentru Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Direcţia Silvică şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

A?