Botoşănenii, învăţaţi să-şi apere casele de incendii

pompierii dau sfaturi botosanenilorInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicole Iorga” al Judeţului Botoşani continuă acţiunile de informare şi educare preventivă a populaţiei derulate în cadrul campaniilor naţionale “F.O.C.– Flăcările Omoară Copii”, “R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale!” şi “Vreau să fiu voluntar”.

Activităţile derulate în această lună au ca obiectiv principal cunoaşterea de către cetăţeni a regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor la locuinţe şi gospodării specifice sezonului rece şi Sărbătorilor de Iarnă. Totodată, localnicii au aflat cum pot deveni pompieri voluntari, precum şi despre rolul şi importanţa voluntariatului în situaţii de urgenţă, în speranţa că va creşte numărul solicitărilor din partea cetăţenilor pentru intrarea într-un serviciu voluntar pentru situaţii de urgenţă.

În perioada 10 – 20.12.2013, inspectorii de prevenire au organizat puncte mobile de informare în spaţii publice, complexe comerciale cu afluenţă mare de persoane din municipiul Botoşani şi oraşele Săveni şi Darabani. Acţiunile de informare şi educare preventivă au fost derulate împreună cu membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani, Săveni şi Darabani.

I.S.U. Botoşani derulează permanent activităţi de informare, prevenire şi conştientizare a cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie şi căldură, în scopul scăderii numărului de incendii produse la locuinţe şi gospodării şi, implicit, pentru reducerea numărului victimelor din rândul copiilor.

Sfaturi de la pompieri pentru un Crăciun Fericit

Pentru ca sfârşitul de an să fie unul fericit, vă rugăm să daţi dovadă de responsabilitate, înţelegere şi foarte mare atenţie.
Vacanţa şi sărbătorile de iarnă trebuie să fie prilej de bucurie, iar amintirea acestor clipe să nu fie umbrită de tragedii, motiv pentru care I.S.U. Botoşani vă recomandă:
– nu folosiţi pentru decorarea bradului de Crăciun lumânări, artificii, instalaţii de lumini cu improvizaţii sau alte obiecte care ar putea genera incendii;
– nu amplasaţi brazii de Crăciun lângă sursele de căldură (sobe, reşouri, maşini de gătit, etc);
– nu lăsaţi închişi în casă minorii, nici măcar pentru câteva minute. Un singur minut în care aceştia nu sunt supravegheaţi poate fi fatal;
– eliminaţi din jocul lor ARTIFICIILE, PETARDELE sau POCNITORILE (interzise, de altfel!);
– convingeţi-i că fumatul este un viciu nociv nu numai sănătăţii, care poate provoca şi INCENDII, în condiţiile în care, din dorinţa de a nu fi văzuţi fumând, copiii îşi aleg cele mai ferite locuri, cum ar putea fi: poduri, fânare, adăposturi pentru animale etc.;
– supravegheaţi cu atenţie colindătorii pentru că o ţigară aruncată la întâmplare de aceştia, uneori chiar intenţionat, poate provoca adevărate tragedii.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a dispus pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă măsuri de creştere a capacităţii operaţionale pentru gestionarea unor eventuale situaţii de urgenţă, prin suplimentarea persoanelor din serviciul operativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *