Dorin Ciuştea se ia de familia Ţurcanu: Avem şi noi, la Botoşani, un nea Nicu şi o coana Leana

ppdd dorin ciusteaPreşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, atacat de consilierul judeţean al PP-DD, Dorin Ciuştea. Acesta din urmă a spus că şeful Consiliului Judeţean are obiceiuri comuniste dând drept exemplu panourile montate în judeţ, unde apare numele acestuia peste tot, aşa cum era, spune Ciuştea, şi pe perioada comunismului. Ciuştea a criticat şi faptul că Ţurcanu şi-a pus pe funcţii importante soţia, Roxana Anuşcă Ţurcanu, dar şi fratele, Mihai Ţurcanu. Pe fratele liderului liberal, Ciuştea l-a asemuit cu un frate de-al lui Ceauşescu, fost ministru, iar pe soţia acestuia cu Elena Ceauşescu, numind-o „cona Leana”.

Numai pe vremea lui nea Nicu erau numele aleşilor pe toate gardurile, aşa cum sunt acum. Pe orice drum judeţean, pe orice drum comunal, la orice sediu de instituţie, în presă şi chiar şi în alte locuri avem peste tot informaţia că tot ce se întâmplă acolo se datorează domnului preşedinte al CJ. Tot în perioada de tristă amintire, lângă nea Nicu stătea coana Leana, care era tovarăşa de luptă şi de viaţă a marelui erou. Iată şi la noi, la Botoşani, avem şi noi o coană Leana care stă lângă alesul naţiunii şi care îndeplineşte şi ea funcţiile publice. Coana Leana-doamna deputat Anuşca Roxana este colega de viaţă şi de luptă revoluţionară a domnului Ţurcanu„, a spus Ciuştea.

Consilierul PPDD s-a luat şi de sondajele PNL. El a spus că în sondajele PNL apare un singur personaj în fruntea tuturor opţiunilor electorale.

Mă mir că nu candidează şi la Primărie. Dacă candida la Primărie, cu siguranţă era şi acolo pe locul întâi„, a menţionat Ciuştea.

Preşedintele CJ nu a dorit să comenteze afirmaţiile lui Ciuştea. El s-a limitat la a spune despre fratele său: „Ce este incompetent ? A promovat PNL la nivel central, nu eu. Europarlamentarii nu-i stabilesc eu, ci Bucureştiul. Şi nu e rău să ajungă şi ministru Mihai Ţurcanu, dacă are capacităţile necesare„, a spus liderul PNL Botoşani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *