Un bărbat care s-a lăudat că are bani, într-un bar, a rămas fără ei după ce a fost tâlhărit

talhar in catuse arestat bogdan george iacobUn bărbat, de 32 de ani din Hlipiceni, a fost tâlhărit de doi consăteni, după ce s-a lăudat că are bani într-un bar din localitate.

I. D.  s-a dus, luni după-amiază, într-un bar din localitate şi după ce a băut câteva pahare a început să se laude că are 5000 de lei la el şi a scos toţi banii din buzunar când a plătit nota la bar.

În bar se mai aflau şi MIHAI B şi IOAN M, care l-au invitat pe bărbat să joace barbut cu ei, cu intenţia de a-i câştiga banii.

Acesta a jucat de câteva ori, însă pe sume mici, renunţând la un moment dat şi plecând din bar. Cei doi l-au urmărit, iar la câteva sute de metri l-au agresat şi i-au luat întreaga sumă.
Pe parcursul cercetărilor, B. MIHAI a recunoscut fapta comisă, indicând locul unde a ascuns banii, în curtea locuinţei părinţilor săi, prejudiciul fiind recuperat integral.

„Faţă de B. MIHAI şi M. IOAN se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. De asemenea, faţă de B. MIHAI a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de arestare preventivă” se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *