Zeci de profesori şi elevi de la Colegiul AT Laurian, implicaţi într-un proiect finanţat de CJ

proiect Colegiul AT Laurian Botosani1Proiectul ”Minunile ştiinţei în spaţiul multilingvistic european” a fost inițiat de Asociația de Tineret ”2010 Europa, având sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Botoșani și colaborarea Colegiului Național ”A.T.Laurian” și s-a desfășurat în perioada 19.08. – 15.12.2013. Proiectul și-a propus promovarea unor alternative educaţionale inovante, atractive, pentru învăţarea ştiinţelor naturii şi a limbilor străine, stimularea creativităţii, inventivităţii şi a fanteziei elevilor în domeniul ştiinţelor şi tehnologiei, antrenarea elevilor în situaţii reale de comunicare şi împărtăşire a experienţelor concrete, deschiderea şi integrarea ştiinţelor în spaţiul comunitar şi facilitarea accesului membrilor comunităţii la activităţile ştiinţifice din şcoli. Beneficiari au fost atât elevii, părinții cât și cadrele didactice care predau științe din învățământul preuniversitar și universitar.

proiect Colegiul AT Laurian Botosani2Echipa acestui proiect este formată din zece cadre didactice din colegiu și elevi voluntari ai Asociației de Tineret „2010 Europa” și este coordonată de către echipa managerială a Colegiului Național ”A.T. Laurian”. Aceștia și-au propus să prezinte științele într-o variantă atractivă, prin care să pună în valoare potențialul imens pe care tinerii îl au.

Propunându-și să stimuleze interesul tinerilor pentru științe, echipa de proiect a organizat Școala de vară – ”Magia științelor” în perioada 23 august – 1 septembrie 2013, prin care a promovat istoria științelor, cercetări documentare, vizite de studiu în locații în care s-a observat aplicarea științelor în diferite domenii: Stația Meteo, Stația de epurare a apei, Direcția Sanitar Veterinară, Fabrica de prelucrare a laptelui, Planetarium Suceava.

proiect Colegiul AT Laurian BotosaniDe asemenea, s-au efectuat experimente atractive de fizică, chimie, biologie cu implicarea directă a elevilor, jocuri didactice prin noi tehnologii, vizite de studiu în laboratoarele Universității ”AL. I. Cuza” Iași, Universității „Ştefan cel Mare” Suceava, la Muzeul ”Petru Poni” Iași precum și la spectacolul aviatic organizat la Aeroportul Salcea. Pe lângă aceste activități elevii și-au perfectat tehnicile de lucru în echipă. Astfel, deşi echipele au fost formate din elevi din clasele a VII-a până la a XII-a, exercițiile de autocunoaștere, de comunicare şi de dezvoltare personală au făcut rapid ca majoritatea barierelor invizibile dintre ei să devină permisive, iar aceştia să se bucure de rezultatele imediate ale colaborării şi comunicării eficiente.

proiect Colegiul AT Laurian Botosani3O altă activitate importantă derulată în cadrul proiectului, în octombrie 2013, a fost organizarea unei dezbateri în Aula Magna a colegiului la care au fost invitați profesori de la Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași și Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava pentru a împărtăși elevilor din secretele fizicii și chimiei și oportunitățile oferite de studierea acestor discipline. Elevii au prezentat lucrări realizate, conform tematicii proiectului, și au surprins plăcut prin dorința de cunoaștere, implicare și seriozitatea abordării temelor alese.

În noiembrie 2013 s-a derulat “Caravana științelor”, pe traseul Botoșani – Cluj – Budapesta având printre obiective vizita de studiu la cel mai atractiv loc de prezentare a unor experimente în domeniul ştiinţelor: Palatul Minunilor din Budapesta, un spațiu experimental deosebit de interesant considerat prima casă de joacă interactivă ştiinţifică din Europa Centrală. Elevii au fost provocați și mintea le-a fost incitată prin folosirea numeroaselor dispozitive existente în acel spațiu care au la bază fenomene fizice, chimice și biologice. De asemenea, au fost vizitate Muzeul Farmaciei din Cluj, Tropicarium și Muzeul tehnicii din Budapesta

Activitățile proiectului sunt promovate în primul număr al revistei ”Magia Științelor” pe care echipa de proiect o realizează. Aceasta include materiale de informare, articole prin care se evidenţiază avantajele învăţării ştiinţelor şi schimbările de atitudine şi responsabilizare, ca urmare a implicării şi participării la proiect. Cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice sunt tot mai solicitate în activitatea profesională şi au un impact direct asupra vieţii cotidiene a fiecărui individ. De aceea toţi cetăţenii au nevoie de o înţelegere de bază a ştiinţelor. În acest context, trebuie să se facă mai mult pentru a încuraja tinerii să aibă o participare mai activă şi un interes sporit pentru acest domeniu şi o participare concretizată în alegerea şi construirea de cariere de succes.

Dezvoltarea ştiinţelor şi a tehnicii este fundamentală pentru o societate a cunoaşterii competitivă. Studiul ştiinţelor poate fi şi trebuie încurajat la începutul secolului XXI, ceea ce proiectul „Minunile ştiinţei în spaţiul multilingvistic european” a promovat eficient şi atractiv pentru elevi.

 

One thought on “Zeci de profesori şi elevi de la Colegiul AT Laurian, implicaţi într-un proiect finanţat de CJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *