Peste 90% din spaţiile din piaţa agroalimentară de la mall au fost ocupate

uvertura mall botosaniSpaţiile din piaţa agroalimentară, ce urmează a fi deschisă la mall, au fost ocupate în proporţie de peste 90% de agenţii economici botoşăneni. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, în mall au închiriat spaţii producători de pâine, de lapte şi produse lactate, de carne şi produse din carne, însă în piaţa se va mai vinde peşte sau măsline, în afară de fructe şi legume.

Mai sunt maxim unul sau două spaţii care nu sunt încă ocupate. Au încheiat precontracte. Joi, vor fi discuţii cu cei care vor vinde la tarabă, cu pieţarii. Sunt deja obţinute şi autorizaţiile de la Direcţia Sanitar Veterinară şi urmează şi de la Direcţia de Sănătate Publică„, a menţionat Sorescu.

Piaţa va avea 50 de tarabe şi ar urma să fie deschisă până pe 20 decembrie.

Chiria  in primele sase luni la mall va fi de 2000 euro pentru cei peste 800 mp, dupa care 5000 euro pe luna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *