Ponta: La Botoşani e o alianţă PNL-PDL care, evident, împotriva a ce au votat oamenii

Victor Ponta cu Roxana Anusca Turcanu si Doina FederoviciPreşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a comentat, marţi, într-o conferinţă de presă, situaţia din USL Botoşani. Întrebat de jurnaliştii din Bucureşti despre tensiunile dintre PNL şi PSD la nivel de Botoşani, Ponta şi-a exprimat convingerea că scandalul se va aplana.

El susţine că „alianţa PNL-PDL  nu e doar împotriva PSD, ci e împotriva a ceea ce au votat oamenii la Botoşani„.

Întrebare: Cum vedeţi tensiunile din USL din teritoriu, din Botoşani, dar şi din sectorul 4?

Victor Ponta: Am fost informat despre situaţia de la sectorul 4. Domnul Bănicioiu este preşedintele organizaţiei, după cum ştiţi, şi poziţia PSD-PC-UNPR este foarte clară, primarul sectorului 4, domnul Cristian Popescu-Piedone, a fost candidatul nostru, este primarul nostru, este cel mai bun primar al sectorului 4, oamenii l-au votat şi îl susţinem în totalitate, în toate proiectele.

Întrebare: Aţi avut discuţii şi cu colegii de la PNL pe această temă? Aţi făcut o distincţie, n-aţi pomenit de PNL.

Victor Ponta: N-am făcut-o eu, a făcut primarul distincţia. Cred, sunt convins că domnul primar va discuta şi cu colegii de la PNL, ca să nu se mai alieze cu PDL-ul şi să sprijine primarul şi cetăţenii sectorului 4. La fel cred că se va întâmpla şi la Botoşani, acolo e o alianţă PNL-PDL care, evident, nu e doar împotriva PSD, ci e împotriva a ceea ce au votat oamenii la Botoşani. Sunt convins că o rezolvăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *