Ţurcanu: Domnul primar ocupă de mai bine de un an și jumătate un loc călduț la Primărie, se ascunde în spatele ușilor din instituţie

Ovidiu Portariuc si Florin TurcanuContrele dintre preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, şi primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, departe de a lua sfârşit. După ce Ovidiu Portariuc a ieşit marţi cu unele declaraţii la adresa lui Florin Ţurcanu, acesta a reacţionat şi a trimis un comunicat de presă prin care îi cere primarului să prezinte concret investiţiile făcute în Botoşani.

Iată comunicatul:

Executivul Consiliului Județean Botoșani respinge ferm acuzațiile formulate de către primarul Ovidiu Portariuc  privind neatragerea de proiecte pentru județul Botoșani și solicită public acestuia să prezinte concret investițiile pe care dumnealui le-a derulat pentru botoșăneni.

Actuala conducere a Consiliului Județean a continuat și finalizat proiectele de interes major pentru cetățenii județului Botoșani, are în derulare alte noi proiecte, a contribuit semnificativ la dezvoltarea infrastructii județene, din respect pentru votul primit de la cetățeni.

Instituția județului nu este captivă intereselor meschine pe care alții le afișează public,  ci numai proiectelor administrative care atrag după sine o dezvoltare fără precedent a întregului județ, inclusiv a municipiului Botoșani.

Domnul primar uită promisiunile pe care le-a făcut botoșănenilor în campania electorală. În încercarea de a-și motiva eșecurile de la Primăria Botoșani, el aruncă vina pe partenerii de alianță, crezând că botoșănenii pot fi mințiti în continuare cu nerușinare.

Domnul primar ocupă de mai bine de un an și jumătate un loc călduț la Primărie, se ascunde în spatele ușilor din instituție, și ține audiențe cu botoșănenii doar ocazional. Domnule primar, botoșănenii nu au probleme doar marți, o dată pe lună când dumneavoastră binevoiți să îi ascultați!

Domnule primar, veniți în fața cetățenilor cu un singur proiect realizat în timpul mandatului dumneavoastră! Promiteți botoșănenilor tren de mare viteză și stadion de cinci stele la Vlădeni, dar locuințele ieftine sau locurile de muncă promise botoșănenilor unde sunt? Fonduri europene pentru niște lucruri trăsnite nu vă dă nimeni!

Folosiți în declarațiile dumneavoastră doar verbe la viitor: vom face, vom realiza, ne vom gândi etc., însă lucruri concrete, când, domnule primar?

În campania electorală, spuneați că nu avem nevoie de Zona de Agrement Cornișa, și acum căutați să îndatorați botoșăneni pentru un proiect care nu vă aparține. În loc să vă uitați în buget și să gestionați cât mai bine banul public, dumneavoastră faceți planuri de îndatorare.

Dacă dumneavoastră spuneți că faceți doar administrație, de ce principala dumneavoastră preocupare este de a angaja clientela politică la Primărie, lucruri relatate în mass-media?

Actualul Executiv al Consiliului Județean se simte nevoit să facă publice toate proiectele pe care le-a derulat și le derulează și solicităm și conducerii Primăriei Municipiului Botoșani să dea publicității lista cu propriile realizări pentru ca botoșănenii să analizeze și să decidă cine își respectă și cine nu promisiunile față de botoșăneni.

 

 

One thought on “Ţurcanu: Domnul primar ocupă de mai bine de un an și jumătate un loc călduț la Primărie, se ascunde în spatele ușilor din instituţie

  1. [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
    Si tu nu stai la caldut in birou?Vorbeste mai putin,sa nu te coste prea mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *