Cristian Popovici: Duminică m-am simţit rău în momentul în care chiar şi galeria striga demisia

cornel sfaiter si cristian popoviciFostul antrenor al FC Botoşani, Cristian Popovici a menţionat, după rezilierea contractului, că propunerea a venit din partea clubului, însă el a fost de acord.

Tehnicianul a susţinut că este acoperit de contract, în ceea ce priveşte poziţionarea în clasamentul ligii I, obiectivul său fiind locul 14.

„M-am aşteptat la o astfel de decizie, lucrurile scârţiau. Rezultatele din ultima perioadă au fost slabe şi aşa cum se întîmplă, la cele mai multe cluburi, trebuie un şoc. Consider că la Botoşani că am făcut o treabă foarte bună anul trecut şi în primele zece etape din liga I”, a afirmat Cristian Popovici.

La despărţirea de FC Botoşani, băcăuanul a menţionat că pleacă cu un sentiment de mândrie, după ce a făcut lucruri importante. Tehnicianul a mai adăugat că nu are regrete, însă s-a simţit rău la meciul cu Chiajna, când chiar şi galeria a scandat demisia.

One thought on “Cristian Popovici: Duminică m-am simţit rău în momentul în care chiar şi galeria striga demisia

  1. Dar publicul, galeria, nu se simte rau cand vede ca nu JUCAM NIMIC. Am inteles bani nu sunt, dar DARUIRE DETERMINARE si ce te vizeaza pe tine in mod principal REZISTENTA FIZICA, de ce nu sunt. Hai ia-ti bagajale sa nu mai revii. Mult pa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *