Vicepreşedintele CJ, Paul Pavăl, ar putea fi şi el înlocuit

Paval Ioan Paul- vicepresedinte CJ Botosani in birouLiderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, are în vedere şi înlocuirea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Paul Pavăl. El spune că acest lucru ar urma să se întâmple în luna ianuarie. Ţurcanu susţine că decizia finală cu privire la înlocuirea lui Pavăl aparţine consilierilor judeţeni.

Îl las să treacă sărbătorile că îmi este drag. Lucrez mult mai bine şi mai sigur cu încă un liberal decât cu un social-democrat. Consilierii din plen vor decide. La vot secret vom vedea şi la vot deschis să ne asumăm fiecare. Nu am o problemă cu domnul Pavăl personal, dar am spus că lucrez mai bine cu doi vicepreşedinţi decât cu un vice PSD şi unul liberal. În loc să facem lucruri serioase, ne ocupăm de altele. Hai să o tranşăm odată. Noi, liberali ne asumăm şi CJ şi municipiul, chiar dacă avem un primar care nu înţelege. Noi îl susţinem„, a menţionat Ţurcanu.

Supărarea lui Ţurcanu a pornit după ce colegii săi din alianţă l-au atacat în nenumărate rânduri, inclusiv în conferinţa de presă de vineri. El este nemulţumit, de asemenea, că primarul Ovidiu Portariuc i-a acuzat pe consilierii liberali de blocarea proiectuluiu Cornişa, când aceştia l-au votat în unanimitate.

 

 

2 thoughts on “Vicepreşedintele CJ, Paul Pavăl, ar putea fi şi el înlocuit

  1. Va rog sa faceti aceasta actiune,dar de ce????Cand sunteti la mana lui Ponta,cu bugetul,justitia nu va este frica??Dl Turcanu atentie la D..N.A ,Ponta a invatat razbunarile de la Basescu,nu cred ca esti ata de mentos sa-ti risti postul???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *