130 de jandarmi vor asigura ordinea de Ziua Naţională a României

jandarmi ziua nationalaÎn vederea desfăşurării în condiţii de maximă siguranţă a manifestărilor publice organizate în judeţul Botoşani cu ocazia Zilei Naţionale a României, apoximativ 130 de jandarmi se vor afla, duminică, 1 decembrie, alături de cetăţeni.

Conform reglementărilor legale privind desfăşurarea adunărilor publice, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani are rolul principal în organizarea şi coordonarea activităţii tuturor forţelor de ordine care vor fi prezente pe timpul acestei sărbători: jandarmi, poliţişti, poliţişti locali şi lucrători ISU.

Efectivele de jandarmi vor executa misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice  în municipiile Botoşani,Dorohoi şi oraşele Darabani şi Flămânzi şi vor asigura, prin măsuri specifice, prevenirea şi combaterea unor fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice pe timpul manifestaţiilor.

Anul acesta, Jandarmeria Botoşani va participa la parada de 1 Decembrie, alături de celelalte instituţii, cu un pluton de onor format din 19 jandarmi, precum şi la retragerea cu torţe din Piaţa Revoluţiei.

Drapelul de luptă al unităţii va fi şi el scos cu această ocazie, pentru a fi prezentat  cetăţenilor participanţi la activităţile organizate la Monumentul Eroilor din Piaţa 1 Decembrie din municipiul Botoşani.

În scopul preîntâmpinării apariţiei unor incidente nedorite, participanţii la aceste manifestări sunt rugaţi să se conformeze indicaţiilor organizatorilor şi forţelor de ordine, să aibă un comportament civilizat, să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale şi să solicite intervenţia forţelor de ordine prezente în mod direct sau prin apel 112, atunci când situaţia o impune.

Sursa: comunicat IJJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *