Trei locuinte au fost incendiate de cosurile de fum necuratate

incendiu corniTrei familii din Bucecea, Băluşeni şi Unţeni au fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului după ce au vrut să-şi încălzească locuinţele dar nu s-au asigurat că au coşurile de fum curăţate de funingine sau protejate termic faţă de materialele combustibile din care sunt construite acoperişurile, tavanele sau pereţii caselor. Căldura radiată sau scânteile sărite din coşurile de fum ca urmare a arderii funinginii au aprins materialele combustibile (grinzi, bârne, astereala) ale acoperişurilor locuinţelor.

Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca incendiile să fie stinse înainte de a produce pagube materiale însemnate.  La Băluşeni au ars cca. 20 m.p. din acoperişul casei, 100 kg orz şi o parte din instalaţia electrică, iar la Bucecea flăcările au distrus trei metri liniari dintr-o grindă din lemn aflată lângă coşul de fum. La Unţeni, incendiul a fost stins de pompierii voluntari. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de peste 100.000 lei.   Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani în sezonul rece şi nu numai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *