Comercianţi avertizaţi de prefect

Costica macaleti
Costica Macaleti

Prefectul Costică Macaleţi a transmis un mesaj de avertizare comecrianţilor din zona şcolilor.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a atras atenţia că în ultima perioadă, a primit informaţii cu privire la vânzarea către elevi a băuturilor alcoolice şi ţigări de către comercianţii din zona unităţilor de învăţământ.

„În primul rând, să fie avertizaţi vânzătorii de la fiecare chioşc sau magazin din apropierea şcolilor, deci să se facă prevenţie mai întâi. Şi doar după această etapă să se aplice sancţiuni.”, a afirmat prefectul.

În perioada următoare, comercianţii din apropierea şcolilor şi liceelor vor fi avertizaţi de către comisarii pentru protecţia consumatorilor, să respecte legea privind vânzarea alcoolului şi ţigărilor către persoane sub 18 ani. Patrule mixte de control vor verifica ulterior modul în care aceştia respectă legea.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a trecut în revistă şi modul în care structurile militarizate şi instituţiile cu atribuţii în domeniu s-au implicat în marcarea Zilei Naţionale fără Tutun.

În acest sens, Inspectoratul Judeţean de Poliţie a comunicat un număr de 87 de acţiuni şi controale efectuate, în cadrul cărora au fost depistaţi 29 de elevi în baruri şi restaurante. Ziua de 21 noiembrie, dedicată luptei împotriva fumatului, i-a dus pe poliţişti şi în clase, unde circa 800 de elevi au discutat cu lucrătorii din Ministerul Afacerilor Interne despre riscurile şi consecinţele. acestui viciu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *