Proiect de ajutorare a copiilor din Flămânzi care nu pot primi sprijin din partea părinţilor

copii flamazi saraciÎn această perioadă se derulează proiectul educaţional Consolidarea aptitudinilor pentru o viaţă mai bună iniţiat de Fundaţia pentru Sănătatea Familiei şi Dezvoltare Comunitară Iaşi în colaborare cu  Şcoala  gimnazială „Ion Bojoi” Flămînzi.

Fundaţia pentru Sănătatea Familiei şi Dezvoltare Comunitară Iaşi -FSM a fost înfiinţată, în România, în anul 2004 de către Crucea Roşie Elveţiană şi transformată în anul 2011 în FSM-estest- Asociaţia pentru Sănătate şi Dezvoltare Sustenabilă.

FSM.est îşi dedică activitatea promovării sănătăţii familiei şi a tuturor membrilor comunităţii, sprijinirii acţiunilor de ajutor pentru bătrâni şi bolnavi cronici, susţinerii îngrijirii la domiciliu, creşterii gradului de conştientizare în problemele legate de diferenţele de gen şi inegalităţi sociale, realizării unor activităţi de conştientizare împotriva violenţei domestice.

Proiectul  are ca obiective prevenirea abandonului şcolar, îmbunătăţirea performanţelor şcolare, stimularea şi creşterea nivelului stimei de sine, a conştiinţei propriei identităţi, a comunicării interpersonale, consilierea părinţilor în vederea conştientizării importanţei educaţiei şi a reducerii absenteismului, adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Se adresează copiilor care nu pot primi sprijin din partea familiilor  (părinţii nu au suficient timp pentru a-i ajuta la teme, sunt plecaţi să lucreze în străinătate sau au un singur părinte) în ceea ce priveşte educaţia sau îndeplinirea sarcinilor legate de şcoală.

Activităţile se desfăşoară  la sediul FSM.est Flămînzi, la Şcoala „Ion Bojoi” şi Şcoala „Mihail Sturdza”. Sub supravegherea şi cu ajutorul reprezentaţilor FSM.est  Iaşi, a cadrelor didactice implicate în proiect, elevii îşi realizează temele  pentru acasă, sunt ajutaţi să ajungă la nivelul de cunoştinţe al colegilor de aceeaşi vârstă,  desfăşoară activităţi de  creativitate ,  sunt implicaţi în diverse evenimente locale şi regionale, etc.

Prin toate aceste eforturi se doreşte  ameliorarea comportamentul de adaptare şcolară, crearea unei motivaţii optime pentru activitatea şcolară,  dobândirea deprinderilor de viaţă independentă şi autonomie personală, valorificarea timpului liber al copilului care este un capital valoros.

Sursa: comunicat presa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *