Cătălina Lupaşcu, atac la Doina Federovici: Dumneavoastră ştiţi cu ce se ocupă Senatul?

Doina Federovici in SenatPreşedintele organizaţiei municipale de femei a PNL, Cătălina Lupaşcu, o atacă dur pe colega sa din alianţă, Doina Federovici. Aceasta a trimis un comunicat după ce vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul PSD Doina Federovici a adus critici la deciziile liderilor PNL.

 

Având în vedere declaraţiile doamnei senator Doina Federovici referitoare la problemele judeţului, şi, în ultimă instanţă, referindu-mă la declaraţia dumneai privind descentralizarea, nu pot să nu fac următoarele remarci:

Este foarte bine că în politica românească, respectiv botoşăneană sunt şi femei, femei implicate activ mai ales prin funcţiile publice pe care le deţin. Dar trebuie totuşi să facem diferenţa între femeia din afara politicii, care reprezintă femeia de zi cu zi, şi femeia din politică, care are rolul de a urmări cu atenţie şi a rezolva ceea ce a promis electoratului.

De aceea, vreau să o întreb public pe doamna politician Doina Federovici dacă ştie exact pe ce poziţie a candidat, pentru că, din câte ştiu eu, dumneaei este senator.  Aşadar nu înţeleg toate aceste ieşiri publice ale dumneaei, aceste metamorfozări, ba în şef al Secţiei Drumuri Naţionale care asfaltează drumurile naţionale, ba în preşedinte de Consiliu Judeţean, şi care face drumurile judeţene, ba în preşedintele Camerei de Comerţ şi care se ocupă de investitori. Mai nou, este şi economist, analizează bugete. Vă rog să spuneţi public, ce studii aveţi, doamna senator, pentru că observ că vă pricepeţi şi la buget, buget care, totuşi, a fost fundamentat de-a lungul anilor de mari economişti.

Dumneavoastră ştiţi cu ce se ocupă Senatul? Vă recomand să citiţi regulamentul Senatului şi să vedeţi ce atribuţii aveţi prin funcţia publică pe care o ocupaţi şi nu să vă daţi cu părerea despre orice consideraţi că vă face vizibilă în mass-media.

Doamna senator deja şi-a făcut un obicei în a ieşi public şi a-şi da cu părerea despre orice fără a avea argumente solide, bazate pe litera legii. Astfel a procedat şi astăzi referitor la prevederile viitoarei legii privind descentralizarea, făcând tot felul de declaraţii fără fundament.

Aşadar, arătăm că art VI(1), din proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri de descentralizare, prevede că “ până la adoptarea hotărârilor consiliilor judeţene prin care se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare şi organigrama instituţiilor publice de interes public judeţean înfiinţate în baza prezentei legi le sunt aplicabile dispoziţiile actelor normative de înfiinţare în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi”.

Astfel, de exemplu, potrivit art. 9 din HG nr. 1000/2012, privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, directorul executiv este numit prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, de aici rezultă că preşedintele Consiliului Judeţean poate numi, prin dispoziţie, directorul interimar al noii structuri. Facem precizarea că articolul 3 , cap.II, titlul VI din proiectul de lege privind descentralizarea referitor la numirea prin hotărâre de Consiliu Judeţean a directorului Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului se referă la numirea definitivă a directorului pe post, şi nu la cea interimară.

Declaraţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani privind numirea unor noi directori la instituţiile respective s-au referit la perioada de interimat, urmând ca, în condiţiile legii, să se organizeze concursurile pentru posturile de conducere, se precizează în comunicat.

6 thoughts on “Cătălina Lupaşcu, atac la Doina Federovici: Dumneavoastră ştiţi cu ce se ocupă Senatul?

  1. MADAME LUPASCU, DA LA BIROUL ALA POLITIC CINE SE OCUPA CU MODIFICAREA PROCESELOR VERBALE DUPA DORINTA SI CHEFUL CIOBANULUI? STII MATALE?

  2. Oglinda ,oglingioara cinei mai tinara si …frumusioara din …sala? Frige scaunul,stim ce stiti smindoua,nu era necesar sa copiati tot regulamentul,are tot dreptul la o opinie!

  3. Nu am culoare politica dar un viceprimar trebuie sa inteleaga rolul unui parlamentar,acela de a urmarii si rezolva problemele oamenilor din judet,indiferent de culoarea politica.Credeam ca „Doctrina liberala”permite acest lucru.Daca cei care au votat venirea dvs.la putere au crezut intr-o schimbare in bine si sau convins de contrariu,ce credeti ca va asteapta la alegerile viitoare?Speram intr-o gandire pozitiva a unui cadru didactic.

  4. [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
    Lupascu? cadru didactic? hm!Asta este o pseudoeducatoare cu un liciu petagocic care s-a tarat pe unde a putut ca sa ajunga in politica,ca altfel o……Intrebati pe Bazdoaga cum juca pe mese la vizita lui Nastase in Botosani,fiind pesedista si sperand ca poate ,poate…….dar nu, iar dupa aceea a venit la Liviu campanu, turnatorul calificat si l-a induplecat sa o ia in partd….si uite asa a studiat facultati prin Botosani si a ajuns ….cine este!
    Cealalalta facea msnajul pe la politiciana de relume national, afrasinei si datorita capacitatii de expunere a ajuns te miri ce…oare cum?

  5. Stimata doamna „inteleapta” de coloratura galbena, va recomand cu caldura sa va abtineti sa dati sfaturi, cu atat mai mult cu cat dvs. nu le puneti in practica! Stiu, cu totii ne nastem intelepti si priceputi la toate. Pacat ca uneori falsa imagine de sine ne este spulberata de oameni simpli, cu capul pe umeri!!! Alti isi dau cu parerea fara a apela la litera legii? Dar „iesirea” dvs. in ce categorie ar trebui sa o incadram? Daca v-ati fi obosit sa parcurgeti „Statul deputatilor si senatorilor”, ati fi aflat in art. 11, alin. 2 ca „deputatii si senatorii au obligatia mentinerii unui dialog permanent cu cetatenii pe problemele care ii intereseaza si care rezulta din asumarea si exercitarea mandatului de parlamentar”. In plus, conform principiul interesului national din art. 9 „deputatii si senatorii au indatorirea de a actiona in interesul intregii natiuni si al locuitorilor din circumscriptiile electorale pe care le reprezinta”. Asa ca nu vad ce este gresit in atitudinea unor oameni carora chiar le pasa de cei din jur? Poate ar fi mai intelept sa reflectati inainte sa aruncati cu noroi! Cine stie cand se poate intoarce roata?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *