Adolescent prins în flagrant, în timp ce dădea o spargere la un service auto. Vezi ce fura!

furt masinaUn minor de 17 ani a fost depistat în flagrant, în timp ce încerca să sustragă bani şi bunuri din incinta unui service auto din Botoșani. Sâmbătă seară, Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată prin apel de urgenţă, de către O. A. de 33 ani, din municipiul Botoşani, cu privire la faptul că, în aceeaşi seară, deplasându-se la service-ul auto pe care îl administrează, a constatat că în curtea unităţii, un  autoturism care îi fusese lăsat în custodie pentru reparaţii, avea portbagajul deschis iar lângă autoturism se afla o sacoşă ce conţinea aparatură electronică şi mai multe DVD – uri.

În acelaşi timp, reclamantul a relatat că uşa de acces în service era întredeschisă, iar în interior se afla un tânăr necunoscut, care încerca să demonteze caseta de colectare a banilor, de la un tonomat de cafea.

În urma apelului de urgenţă, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care l-a identificat pe Vlad G. de 17 ani, din municipiul Botoşani.

Minorul a fost condus la sediul Poliției municipiului Botoşani, în vederea continuării cercetărilor, stabilindu-se că, în perioada 12-16 noiembrie, pe timp de noapte, acesta a pătruns în mod repetat, prin folosirea de chei potrivite, în incinta service-ului, de unde a sustras suma de aproximativ 80 lei.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

De asemenea, luând în considerare împrejurările săvârşirii infracţiunii, precum şi faptul că minorul mai este cercetat în alte cauze de furt (fapte comise în perioada septembrie-octombrie 2013), poliţiştii au apreciat că se impune continuarea cercetărilor cu suspectul în stare de reţinere, însă, întrucât acesta a declarat că în seara de 16 noiembrie, când a fost surprins în incinta service-ului, a fost agresat de persoane necunoscute, s-a luat măsura conducerii acestuia la Spitalul de pediatrie Botoşani, unde a rămas internat în vederea diagnosticării.

În cauză continuă cercetările, urmând a se propune soluţie procedurală.

 

One thought on “Adolescent prins în flagrant, în timp ce dădea o spargere la un service auto. Vezi ce fura!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *