Tamara Ciofu solicită modificarea Legii Dialogului Social

Tamara CiofuDeputatul PSD Tamara Ciofu a depus, marți, 12 noiembrie o interpelare prin care solicită ministrului delegat pentru Dialog Social modificarea Legii Dialogului Social astfel încât un sindicat să fie reprezentat de angajați din unități diferite care aparțin aceluiași sector de activitate, iar reprezentanții acestora să participe la toate ședințele organelor de conducere.

Consider că forma actuală a legii a produs o serie de deficiențe în relațiile de muncă și în ceea ce privește dialogul social și negocierea colectivă cu sindicatele deoarece nu permite asocierea angajaților din unități diferite în organizații sindicale. De asemenea, prin actuala lege se încalcă libertatea de asociere, garantată prin Convențiile Organizației Internaționale a Muncii întrucât nu oferă posibilitatea angajaților din organizațiile mici să formeze sindicate”, a declarat vicepreședintele PSD Botoșani.

În urma consultărilor pe care le-a avut cu reprezentanții sindicatelor din Botoșani și a informărilor primite din partea acestora, deputatul PSD a apreciat că este important să preia problemele semnalate și să facă demersurile necesare pentru a le prezenta autorităților centrale în vederea împiedicări abuzurilor de orice fel din partea angajatorilor, dar mai ales pentru asigurarea unei stabilităţi a locurilor de muncă pe termen lung.

În ceea ce privește participarea permanentă a reprezentanțiilor sindicatelor la ședințele organelor de conducere, Tamara Ciofu consider că “reprezintă un act de minimă transparență și asigură în același timp un cadru formal de informare și consultare în ceea ce privește actul decizional”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *