Spitalul Judeţean, înglodat în datorii. Ţurcanu: Nu avem nicio şansă să plătească cineva arieratele!

spitalul judetean mavromati BotosaniDatoriile Spitalului Judeţean cresc de la o zi la alta, iar vestea proastă este că nu sunt şanse ca acestea să fie stinse de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ori de Ministerul Sănătăţii. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a declarat că unitatea spitalicească are arierate în prezent de 8,6 milioane lei şi că nivelul acestora va ajunge într-un an, în cazul în care nu vor fi achitate, la 20 milioane lei.

Şeful CJ crede că unitatea spitalicească a ajuns în situaţia actuală din cauza fondurilor insuficiente primite de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Casa de Asigurări ne-a asigurat cel mai mic grad de repartizare din România, 72%. Acesta este minimum prin lege. Putea să ne dea 74%, 80%. A dat bani la Dorohoi, a dat bani la celelalte spitale, iar nouă ne-a dat 72%. Putea să dea Spitalului Judeţean, care este cea mai mare unitate, 80% şi 20% să dea celorlalte spitale. Spitalul Judeţean este încărcat şi cu Spitalul Darabani, şi cel de la Săveni, iar la Psihiatrie avem trei puncte unde îşi desfăşoară activitatea„, a spus Ţurcanu.

El mai spune că unitatea spitalicească a ajuns să acumuleze datorii şi datorită depăşirilor la internări, servicii care nu sunt decontate de Casă. Preşedintele CJ susţine că pentru trei zile de internare se cheltuiesc minim 1400 lei pe bolnav, asta dacă nu este un caz grav, iar dacă bolnavul stă mai mult în spital cheltuielile pot ajunge la sute de milioane lei vechi. Mai mult, şeful CJ susţine că în spital sunt 116 de paturi nefinanţate de instituţia de asigurări de sănătate, pe care se fac cheltuieli substanţiale.

Vreau să fac un apel la sindicate, la angajaţi, să facă front comun cu managerul spitalului, pentru că el nu doreşte altceva decât să găsească soluţia legală să salvăm spitalul. Am rugat managerul să facă o întânire cu furnizorii şi să facă o eşalonare la plată„, a adăugat preşedintele CJ.

El spune că va încerca să aloce din bugetul judeţului bani pentru plata utilităţilor publice, cheltuieli care se ridică într-un an la 35-40 miliarde lei vechi.

2 thoughts on “Spitalul Judeţean, înglodat în datorii. Ţurcanu: Nu avem nicio şansă să plătească cineva arieratele!

  1. [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
    Oare chiar asa se pune problema la Spitalul judetean?
    Sa analizam putin lucrurile. La numirea in functia de manager a domnului Iliuta, atit Turcanu ,cit si Sorescu ne turna gogosi ca acesta are capacitatea de a scoate sapitalul din nevoi si ca in maximum un an de zile activitatea va fi eficienta.
    După jumatate de an, Turcanu ne spune ca datoriile Spitalului cresc in fiecare luna. Si atunci se naste intrebarea: pentru ce sta acolo Iiliuta daca nu este capabil sa faca ce a promis? Ce trebuie sa intelegem noi? Ca PNL-ului
    nu-i convine sa aplice masuri de eficientizare – inclusiv de restructurare de personal – pentru a nu pierde voturi si atunci Turcanu vine cu tot felul de scuze si acuzatii catre altii: Casa de sanatate, x, y ,etc,etc
    Eu cred ca toate spitalele sunt finantate conform contractelor de prestatii medicale incheiate si daca procentul este mai mic( crede Turcanu), atunci de ce fostul manager ( Damian), mare manager liberal nu a aplicat cele mai bune masuri inca de acum doi ani pentru a-si asigura un contract mai avantajos?
    Asa ca, domnule presedinte, e usor a ,,turna” versuri, cand nimic nu ai a spune.

  2. Tutcanule, nu mai umbla cu rugaciuni, bani pentru spital au fost si sunt dar intreba-l pe Aivancesei, pe Damian si Iliuta cum au platit si cum platesc salariile? Totul pe baza de spaga si cum ii taie mintea, fara sa tina cont de lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *