Politistii au rascolit barurile si salile de internet dupa elevi. Peste 70 au fost gasiti in localuri

elevi la barPoliţiştii botoşăneni au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii absenteismului şcolar, a faptelor comise cu violenţă şi a altor fapte antisociale comise de elevi precum şi pentru depistarea persoanelor ce comercializează substanţe interzise elevilor,  în ziua de 7 noiembrie,  între orele  11,oo-13,oo pe raza muninicipiul Botoşani. La acţiune au participat  30 poliţişti şi 2 comisari din cadrul Comisariatului judeţean pentru protectia consumatorilor Botoşani.

În cadrul acţiunii au fost verificate 30 de unităţi de alimentaţie publică şi săli de internet, în care au fost depistaţi 73 de elevi. Au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun şi 5 sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 3000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 republicată privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

            Poliţiştii de proximitate vor face verificări la unităţile de învăţământ pentru a stabili dacă elevii depistaţi lipseau motivat sau nu de la ore, urmând ca unităţile şcolare să dispună măsuri conform regulamentelor de ordine interioară.

 

One thought on “Politistii au rascolit barurile si salile de internet dupa elevi. Peste 70 au fost gasiti in localuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *