Prefectul cere din nou sefilor de la deconcentrate sa trimita situatia cu primele incasate

Institutia Prefectului a dat publicitatii primele incasate de alti citiva directori, in baza unor adrese primite, respectiv cel al Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului, al Oficiul de Mobilizare a Economiei şi Pregătirea Teritoriului pentru Apărare, Serviciului Judetean de Metrologie cit si altora. După ce luni prefectul Gheorghe Sorescu a precizat că şi instituţiile deconcentrate care nu au personalitate juridică la Botoşani trebuie să trimită situaţia fondului de premiere pe anul 2007 şi a primelor incasate de directori, doar patru instituţii s-au conformat acestei solicitări. Una din adrese a fost remisă de Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi. Potrivit acesteia, la nivelul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor fondul de premiere pentru intreg anul 2007 a fost de 11.276 lei, iar conducătorul instituţiei, Dumitru Monacu, a incasat prime de 1733 lei. Oficiul de Mobilizare a Economiei şi Pregătirea Teritoriului pentru Apărare a avut alocat, de la Oficiul Central de Stat de Stat pentru Probleme Speciale, un fond total de premiere de 5.010 lei, din care directorul Petru Iacob a primit 2.350 lei. O altă adresă, remisă de Administraţia Naţională de Imbunătăţiri Funciare S.A. Moldova de Nord, precizează că la nivelul Unităţii de Administrare Botoşani "nu au fost alocate fonduri de premiere nici pentru personal, nici pentru inspectorul şef". Aceeaşi este situaţia şi la Inspectoratul Judeţean in Construcţii, care, potrivit adresei trimise la Instituşia Prefectului, "nu a incasat nici un fel de premiu". Personalul Serviciului Judeţean de Metrologie Legală a avut alocate premii in sumă brută de 32.763 lei, din care şefului de serviciu i-au revenit 7.098 lei. "Există incă instituţii care nu au trimis situaţia premiilor, motivind că nu au personalitate juridică. Reiterez pe această cale că aştept primirea acestor informaţii de interes publica", a declarat prefectul Gheorghe Sorescu.