Protocol de colaborare încheiat între PNL şi PER

protocol pnl perLiberalii au încheiat, luni, la nivelul judeţului un protocol de colaborare cu ecologiştii. Printre obiectivele principale ale protocolului parafat se numără dezvoltarea durabilă a judeţului, crearea de noi locuri de muncă, bunăstarea cetăţenilor, încurajarea şi sprijinirea capitalului judeţean şi promovarea investitorilor autohtoni.

 ” Judeţul Botoşani este un judeţ de centru dreapta iar acesta este primul protocol semnat la nivelul ţării. Am propus în cadrul birtoului naţional, ce a avut loc săptămâna trecută, o colaborare cu PNL. Vor urma judeţe precum Suceava şi Târgu Mureş”, a declarat Daniel Alexandru, preşedintele PER.

Liberalii au menţionat la rândul lor că sunt în continuare în USL, însă au voie să încheie astfel de protocoale.

” Este un protocol care încercă să facă lucrurile să meargă mai bine. Protocolul vizează partide care au doctrină de dreapta şi nu ferim de termeni. Chiar dacă facem parte din USL avem voie să încheiem protocoale de colaborare”, a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreşedinte PNL.  

 

 

One thought on “Protocol de colaborare încheiat între PNL şi PER

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *