Adolescenţi din Suceava, prinşi la furat haine din Botoşani Shopping Center

Botosani shoping centerDoi adolescenţi din Suceava sunt cercetaţi pentru furt calificat, după ce au încercat să fure haine dintr-un magazin de îmbrăcăminte aflat în incinta Botoşani Shopping Center. Ei au fost prinşi de agenţii de pază de la Carrefour, care i-au predat jandarmilor.

Cei doi tineri, în vârsta de 16 şi, respectiv, 17 ani, din județul Suceava, au sustras două hanorace si două pulovere, in valoare de 477 de lei, încercând sa părăsească magazinul, dar au fost opriți de  agenții care au observat comportamentul suspect al celor doi .

„Modalitatea prin care vroiau să plece fără a plăti bunurile a constat în introducerea lor în două pungi din staniol pe care le-au ascuns sub îmbrăcăminte, în timp ce se aflau în cabina de probă”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei.

Jandarmii le-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar bunurile sustrase au fost restituite reprezentanților magazinului.

One thought on “Adolescenţi din Suceava, prinşi la furat haine din Botoşani Shopping Center

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *