Măsuri speciale la meciul de fotbal dintre FC Botoşani şi Petrolul Ploieşti

JandarmiJandarmeria Botoşani va asigura măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoşani-Petrolul Ploieşti.

Sâmbătă, 25 octombrie, începând cu ora 15.00, pe stadionul de fotbal din municipiul Botoşani se va desfăşura partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoşani-Petrolul Ploieşti.

Măsurile specifice de securitate şi protecţie a participanţilor la această partidă de fotbal vor fi asigurate de 85 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani şi a Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, în cooperare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în domeniu (poliţie, situaţii de urgenţă etc.).

Jandarmii din cadrul dispozitivelor vor asigura, prin măsuri specifice, prevenirea şi combaterea unor acte şi fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestei partide, în zona imediată şi apropiată a locului de desfăşurare,  restabilirea ordinii publice (în situaţia în care a fost tulburată).

 

Reguli privind organizarea şi accesul spectatorilor

 

Accesul în stadion va fi permis începând cu ora 13.00.

Organizatorul a pus în vânzare biletele, ce pot fi achiziţionate de la casele de bilete ale stadionului până în ziua desfăşurării meciului.

Pentru fluidizarea circulaţiei la stadion şi prevenirii aglomerărilor generatoare de disconfort recomandăm ca spectatorii să aibă asupra lor biletul de acces pe care îl vor prezenta forţelor de ordine la intrarea în dispozitivul de prefiltrare instalat pe trotuarul din faţa stadionului, de pe Calea Naţională.

Totodată, pentru publicul care deţine ecusoane de acces tip parking – este recomandat ca pentru optimizarea traficului, ecusonul de acces să fie postat pe parbrizul autovehiculelor.

Este interzisă parcarea autoturismelor pe strada Calea Naţională în zona stadionului de fotbal.

Comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului este interzisă, conform legii 60/1991, în intervalul orar 13.00 – 17.00.

Având în vedere numărul mare de spectatori care vor lua parte la această manifestare sportivă , pentru evitarea disconfortului şi aglomerărilor de persoane recomandăm suporterilor să vină din timp la stadion, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale şi să solicite imediat, în mod direct sau prin apel 112, intervenţia forţelor de ordine, atunci când situaţia o impune.

 

RECOMANDĂRI

Pentru buna desfăşurare a acestei partide de fotbal cetăţenii trebuie sã respecte mãsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare, în apropierea şi în interiorul bazei sportive.

Este de evitat implicarea în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, violenţe verbale şi fizice sau manifestări violente.

La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, cetăţenii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi actele de identitate.

De asemenea, au obligaţia de a prezenta, la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, materialele de publicitate vizualã aflate asupra lor.

Este interzisă pătrunderea în incinta bazei sportive fãrã documente de acces  în stare  vãditã de beţie , consumul de bãuturi alcoolice, refuzul supunerii la  efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de cãtre forţele de ordine, aruncarea cu obiecte de orice fel , cu substanţe corozive ori care murdãresc, participarea la scandal, proferarea  de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare , ameninţãri cu acte de violenţã împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucãtori sau a bunurilor acestora. De asemenea, este interzisă ameninţarea cu acte de violenţã faţă de forţele de ordine , ascunderea feţei cu articole de îmbrãcãminte sau alte accesorii, refuzul de a părăsi imediat arena sportivă dacã mãsura evacuãrii a fost dispusã de cãtre personalul de ordine şi siguranţã sau de cãtre forţele de ordine.

Menţionăm faptul că nu vor fi tolerate nici un fel de manifestări de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să pună în pericol siguranţa participanţilor.

Atunci când se constatã cã în urma producerii unor acte de violenţă este pusã în pericol viaţa sau integritatea corporalã a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi , când este pusă în pericol proprietatea publică sau privată, efectivele de jandarmi vor interveni pentru restabilirea ordinii publice şi pentru înlăturarea efectelor unor astfel de acţiuni cu caracter ilegal.

Sursa: comunicat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *