Presedintele CJ despre masina de 40.000 euro: Consiliul Județean nu și-a mai înnoit parcul auto de mai bine de șapte ani

turcanu octPresedintele Consiliului Judetean, Florin Turcanu, sustine ca mașina de teren care a fost achiziționată de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani, face parte dintr-un program mai amplu de înnoire a parcului auto, având în vedere că acesta este învechit, autoutilitarele sunt depășite și ca ani și ca stare tehnică.

 Deoarece Consiliul Județean Botoșani dispune de un număr de patru mașini în loc de minim șase, cât ar trebui să fie alocate pentru buna funcționare, s-a luat decizia de transfer a unui număr de mașini de teren de la instituția subordonată, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, care dispune doar de acest tip de autovehicule.

Consiliul Județean Botoșani nu și-a mai înnoit parcul auto de mai bine de șapte ani, actualele autovehicule fiind vechi și neperformante. De asemenea, experiența anilor trecuți a demonstrat că, în condițiile unor ierni grele, necesitatea deținerii unor autoutilitare este cu atât mai mare pentru accederea în zonele cu probleme.

  La ora actuală, legislația prevede că doar autovehicule de acest se pot achiziționa, iar prețul de achiziție al mașinii în cauză este de aproximativ 32.000 de euro, și nu 40.000 euro, cum este specificat în articolul respectiv.  Această achiziție a fost prinsă în bugetul pe anul 2013 și aprobată prin ședință de Consiliu Județean, se precizeaza intr-un comunicat de presa remis de Consiliul Judetean.

 

 

3 thoughts on “Presedintele CJ despre masina de 40.000 euro: Consiliul Județean nu și-a mai înnoit parcul auto de mai bine de șapte ani

  1. Asa deci, nu mai putea sa se circule cu cea veche, vai vai vai, dar ce bine ca ati achizitionat una noua, noroc de dumneavoastra! Mare om, mare caracter!

  2. nu s-a mai reinnoit parcul, domnuuu, ca e criza. pe mosia dvoastra, scuzati CJ, o fi curgind lapte si miere iar poporul nu a aflat inca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *