Schimb cultural cu elevi din Italia la Şcoala nr. 7

scoala 7 in doliuŞcoala Gimnazială nr. 7 din Botoşani va derula în cursul acestui an şcolar un proiect de parteneriat bilaterial Comenius în cadrul căruia elevii şcolii vor avea parte de un schimb de experienţă cu elevi din Italia. Proiectul se intitulează Invitaţie la lectură.com, proiect selectat în cadrul Programului Învațare pe toată durata vieții și finanțat cu sprijinul Comisiei Europene.

Inițiativa aparține profesorului coordonator Carcea Loredana care a considerat ca fiind oportună trecerea de la organizarea unui Cerc de lectură ca activitate extrașcolară la nivelul școlii, la organizarea acestuia, pe perioada a doi ani școlari (1 august 2013-31 iulie 2015), ca activitate bilaterală însoțită de un schimb de experiență între două școli: Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani și Istituto Comprensivo „Leonardo da Vinci”, Guidonia Montecelio (Roma) Italia.

Prin derularea proiectului de parteneriat bilateral Comenius, LLP, „Invitatie la lectura.com”, vom urmări promovarea lecturii din plăcere și, prin aceasta, cunoașterea operei unor mari scriitori români și italieni. Iniţiatorii proiectului şi-au propus încurajarea copiilor să-și foloseacă experiența de lectură pentru scrierea propriilor „cărți”, să descopere și să aprecieze literatura și cultura propriului popor și a celor din țara parteneră, să învețe să utilizeze noile tehnologii (mesaje prin Internet, videoconferințe), să încurajam exprimarea liberă a opiniilor, atât în limba maternă, cât și în limba engleză-limba de comunicare în proiect și în limba țării partenere-italiana și, totodată, acceptarea părerilor și impresiilor partenerilor din proiect, dezvoltarea competențelor sociale și civice. Cercul de lectură nu va aborda doar tehnici de lectură, ci și tehnici de scriere creativă. Acesta va deveni și un atelier de „creative writing”. Atât cercul de lectură, cât și atelierul de scriere creativă, se vor realiza ca schimb de experiență între școli prin intermediul noilor tehnologii.

Primul schimb de elevi va avea loc în primăvara anului 2014 și va consta în deplasarea unui grup de 20 de copii însoțiți de 4 cadre didactice în localitatea Guidonia Montecelio (Roma) pentru o perioadă de cel puțin 10 zile

Selecția echipelor de proiect (elevi și profesori) s-a realizat, iar activitățile Cercului de lectură vor debuta cu o întâlnire virtuală cu cei din școala parteneră.

One thought on “Schimb cultural cu elevi din Italia la Şcoala nr. 7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *