Locuinţele ANL vor fi răscolite de poliţiştii locali. Vezi motivul!

ANL CismeaLocuinţele ANL vor fi ţinta unor controale ale Primăriei Botoşani. Viceprimarul Cătălina Lupaşcu a declarat că verificările vor fi făcute în urma mai multor sesizări venite din partea cetăţenilor, care acuză că multe dintre locuinţele date în chirie tinerilor sunt goale sau subînchiriate. Cătălina Lupaşcu consideră că nu este normal ca aceste locuinţe să fie nelocuite, în timp ce alţi tineri aşteaptă de ani de zile pe listele ANL.

Au venit persoane în audienţă care au spus că la ANL-uri sunt locuinţe subînchiriate sau unde nu locuieşte nimeni. Acest lucru va fi obiectivul principal la această verificare. Se va face o verificare privitoare la cine locuieşte în spaţiul respectiv„, a spus viceprimarul municipiului Botoşani. În cazul în care nu vor fi găsiţi la domiciliu titularii contractului, atunci vor primi înştiinţări să se prezinte la Locativa, iar dacă nu vor fi prezenţi nici acolo se vor lua măsurile care se impun, respectiv evacuarea.

Un apartament la ANL-uri s-ar închiria cu 150-200 euro, în timp ce familia care are contract cu municipalitatea plăteşte lunar o chirie de doar 40 lei. Controalele vor fi făcute de poliţiştii locali.

 

2 thoughts on “Locuinţele ANL vor fi răscolite de poliţiştii locali. Vezi motivul!

  1. dezinformare… care apartamente au chirie de 40 lei?! poate ar trebui sa vina cineva cu o precizare…din cate stiu chiriile la ANL-uri sunt mult mai mari, in functie de zona si suprafata…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *