Biserica „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” din satul Lişna va fi sfinţită duminică. Lăcaşul este monument istoric!

biserica sfintii apostoli petru si pavel din satul lisnaDuminică, 27 octombrie, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va oficia, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, o slujbă de sfinţire la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din satul Lişna, comuna Suharău.

Lăcaşul de cult, considerat monument istoric, a beneficiat de ample lucrări de consolidare a zidurilor şi  a clopotniţei, a rezidirii din temelie  a pridvorului şi a montării unei noi instalaţii electrice.

În anul  2008  s- au început  lucrările de  pictare  a bisericii  efectuate  în tehnica fresca  de către pictorul  Adrian Stroe din Bucureşti în condiţiile în care, aşa cum ne-a declarat chiar preortul paroh al bisericii, Gheorghe-Doru Andrişescu, biserica nu a fost pictată niciodată. Finalizarea picturii a avut loc în anul 2011, iar pentru înfrumuseţarea şi buna desfăşurare a activităţilor de cult s-au achiziţionat candelabre noi, obiecte şi odoare bisericeşti, s-a construit o sobă de teracotă şi s-a pus parchet în Sfantul Altar, în biserică,  pavimentul fiind din marmură  ce datează de la începutul zidirii bisericii.

Totodată, în anul 2012, cu sprijinul unui enoriaş, Gheorghe Flămânzanu din Parohia Lisna s-a reparat în totalitate  acoperişul bisericii şi s-a înlocuit toată tabla veche cu tabla  nouă  Lindab. Un an mai târziu, cu ajutorul credinciosilor, s-a construit o nouă magazie pentru depozitarea celor necesare,  iar  în faţa bisericii, un nou gard  din  fier forjat şi s-au montat porţi noi din acelaşi material donate de  un creştin,  pe nume Ionel Sas din localitatea Rusul Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud.

Reparaţii şi la prima biserică unde a slujit

Lucrările de reparaţii şi renovare a bisericii au fost începute de preotul paroh, Gheorghe Doru Andrişescu în anul 2005 după ce, cu un an în urmă, acesta a fost transferat la biserica din satul Lişna de la parohia Pogorârea Duhului Sfânt de la  Smârdan unde a slujit începând cu anul 1996, având ca filie satul Dragaliana,  devenind între timp parohia Dragalina cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului“. Şi biserica de la Dragalina a beneficiat, cu ajutorul credincioşilor şi implicarea preotului paroh, Gheorghe Doru Andrişescu, de o serie de lucrări de reparatie şi renovare.  Au fost turnate  alei din ciment, s-a realizat o centură din fier pentru stabilizarea peretilor şi apoi  s-a schimbat complet acoperişul înlocuind vechea stolărie cu una noua  şi apoi s-a acoperit integral biserica cu tabla  zincată . În paralel cu lucrările la biserica din satul  Dragalina, preotul Andrişescu a pus umărul la zidirea unei noi biserici în satul  Smardan începută de preotul pensionar  Eugen Lungu, finalizată  în cursul anului 2003. Biserica a fost de asemenea sfinţită de Calinic Botoşaneanul în anul 2003 chiar în joia mare a Sfintelor Paşti.

Istoricul Bisericii din satul Lişna

Duminica, 27 octombrie, Biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din satul Lişna va fi sfinţită în urma finalizării lucrărilor de reparaţii şi renovare. Biserica este monument istoric, primele mențiuni cu referire la acest lăcaş de cult fiind  făcute de documentele slavo-române dintre anii 1412-1722 publicate în ,,Viața românească” la Iași de către Gh. Ghibănescu. Ele ne prezintă primul act scris în care se amintește că Irimia Vodă Movilă „întărește lui Ionașcu Tolocico și Agafiei cumpărătura ce a fost făcută cu o mie de zloți, Tătărești din jumătate din Lișna de la frații Vărticești”. Documentul este scris de Dumitru din Suceava în anul 1598, luna februarie, ziua 28.

Biserica s-a construit în anul 1814 și s-a terminat în 1816. Sfântul locaș a înlocuit o altă biserică dinspre nord zidită din piatră și cărămidă, acoperită cu tablă, fără clopotniță. S-a sfințit de către Protoereul Atanasie. Cu ocazia strămutării bisericuței din Lișna la Crăiniceni, în 1822, o parte din icoane și alte obiecte de cult au fost aduse în noul locaș de cult. Noua biserică cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril a mai primit ca patron și pe Sf.Anastasie Persul. La această dată și partea de apus a satului Lișna, numit atunci Sfărcăuți trece la denumirea de Lișna. Ctitori ai acestei biserici sunt menționați: Preot Nichiforescu, Elefterie cu soția sa Anghelina, Grigoraș și enoriașii parohiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *