Preşedintele CJ despre criticile aduse de Ţâbuleac: Nu mă interesează persoana lui

Florin Turcanu
Florin Turcanu

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, susţine că nu îl preocupă persoana Mihai Ţâbuleac. Asta după ce fostul şef de CJ i-a adus mai multe critici actualului preşedinte vizavi de unele proiecte pe care acesta doreşte să le implementeze.

Nu mă interesează persoana lui. Nu am treabă cu el. Dacă m-ar preocupa persoana lui, ar fi foarte grav, dar nu mă preocupă. Sunt un om corect cu viaţa şi nu mă preocupă„, a spus Ţurcanu.

El susţine că drumurile pe care doreşte să le modernizeze sunt de o importanţă majoră şi că acestea vor fi reabilitate printr-un credit de angajament, nu furnizor, aşa cum a înţeles Ţâbuleac.

Nu am angajat Consiliul Judeţean pentru o datorie publică. Dacă aprobam creditul furnizor, creşteam gradul de îndatorare a judeţului. Aşa, lucrez pe banii societăţii, nu plătesc penalităţi şi dobânzi şi fac drumurile cu 7 miliarde lei cu TVA„, a spus Ţurcanu.

În ceea ce priveşte criticile aduse la ideea construcţiei pieţei agroalimentare din Uvertura Mall, preşedintele CJ îi răspunde lui Ţâbuleac că proiectul nu este al Consiliului Judeţean, ci al societăţii Parcuri Industriale, care este în asociere cu mai multe primării. El spune că piaţa nu va fi doar pentru locuitorii municipiului Botoşani, ci pentru toţi locuitorii judeţului.

Producătorii se plâng că au concurenţă neloială în piaţă din partea comercianţilor, iar omnul nu mai poate să facă diferenţa între comercianţi şi producător„, a adăugat Ţurcanu.

One thought on “Preşedintele CJ despre criticile aduse de Ţâbuleac: Nu mă interesează persoana lui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *