Tamara Ciofu cere bani de la Ministerul Educaţiei pentru finalizarea celor cinci campusuri şcolare din judeţ

Tamara CiofuDeputatul PSD Tamara Ciofu a inițiat luni, 14 octombrie, o interpelare către Ministerul Educației prin care a solicitat reluarea finanțărilor pentru finalizarea lucrărilor la cele cinci campusuri școlare de la nivelul județului Botoșani a căror construcție a demarat în cursul anului 2007.

Am solicitat un termen pentru reluarea finanțărilor cu privire la cele cinci campusuri școlare din județul Botoșani. Din cauza întreruperii finanțărilor lucrările au fost oprite, iar campusul din comuna Bucecea se află în prezent într-o stare avansată de deteriorare. Valoarea totală alocată pentru construcția campusului din orașul Bucecea a fost de 180 miliarde lei vechi, investindu-se la început numai 7 miliarde lei vechi după care lucrările nu au mai fost continuate. Având în vedere importanța acestui campus pentru comunitatea locală, precum și a celorlalte unități de acest tip din județul Botoșani, am cerut ministrului educației să ne precizeze modalitatea de alocare a fondurilor necesare pentru anul viitor în vederea finalizării acestor obiective”, a arătat reprezentanta PSD în interpelarea adresată Ministerului Educației.

Sursa. comunicat presa

One thought on “Tamara Ciofu cere bani de la Ministerul Educaţiei pentru finalizarea celor cinci campusuri şcolare din judeţ

  1. Madam deputat, eu te-am ales parca in municipiul Botosani…vad ca te extinzi ca lepra in alte parti care nu au nici o treaba cu sectorul matale. Ce ai facut pentru Botosani de acum treci la Bucecea???? Ai terminat de rezolvat problemele din oras? Unde sunt intalnirile cu cetatenii? Sau tot la luat tensiunea si glicemia ai ramas? Pentru asta dau 5 lei si rezolv la farmacie, dar problemele de care se lovesc cei don zona matale sunt grave si vad ca nici in cot nu te doare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *