Primarii botoşăneni, chestionaţi cu privire la relaţia cu instituţiile deconcentrate

primariPrimării din judeţul Botoşani vor fi chestionaţi cu privire la colaborarea pe care o au cu instituţiile publice. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului vor trimite către unităţile administrativ-teritoriale din judeţ nişte chestionare de satisfacţie, prin care primarii vor  trebui să răspundă dacă sunt satisfăcuţi de serviciile oferite de instituţiile publice sau cum decurge comunicarea cu acestea. În repetate rânduri, la şedinţele de Colegiu prefectural primarii s-au plâns de colaborarea pe care o au cu o parte a instituţiilor de stat.

Sunt nişte chestionare de satisfacţie şi dorim să facem o monitorizare privind relaţia dintre instituţiile deconcentrate şi primării. Le vom trimite la primării, pentru a vedea cum apreciază relaţia cu principalele instituţii cu care lucrează, dar vor trimite şi la deconcentrate. Este obligaţia noastră să veghem la respectarea legii şi pentru ca fiecare instituţie deconcentrată să-şi facă treaba. Principalii parteneri, până la cetăţenii propriu-zişi, sunt primăriile„, a spus subprefectul Sebastian Tocariu.

Chestionarele vor ajunge la primării către sfârşitul săptămânii viitoare.

One thought on “Primarii botoşăneni, chestionaţi cu privire la relaţia cu instituţiile deconcentrate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *