Actorul Mihai Donţu la primul spectacol pentru copii în calitate de regizor. Spectacolul a fost înscris la un festival!

Spectacolul Semaforul -21Teatrul Mihai Eminescu şi-a deschis porţile, duminică dimineaţă, pentru copii cu a doua premieră din această stagiune. O sală aproape plină de copii a urmărit activ duminică dimineaţă spectacolul „Semaforul” în regia actorului Mihai Donţu, aflat pentru prima dată în faţă unui spectacol pentru copii.

Spectacolul este unul inedit pentru actorii teatrului botoşănean în condiţiile în care de data aceasta au fost nevoiţi să facă faţă unui public format din copii, aceştia dovedindu-se, pe tot parcursul punerii în scenă foarte activi, dornici de a se implica în desfăşurarea poveştii.

De altfel, şi regizorul piesei, Mihai Donţu, a declarat că dintre toate spectacolele regizate acesta a fost cel mai greu. „E primul spectacol pentru copii pe care îl fac şi pot să spun că este o diferenţă foarte mare pentru că ei intervin, intercalează tot timpul şi le-am zis şi actorilor, aveţi grijă că acesta este cel mai critic public la teatru, copilul. Aşa se întamplă şi la teatrul Vasilache. Publicul este aici un personaj principal”, a spus Mihai Donţu.

Spectacolul are ca sursă de inspiraţie o serie de jocuri făcute la şcoala de şoferi pe care actorul-regizor a urmat-o. „Ideea mi-a venit de la un simplu joc făcut şi la şcoala de şoferi, se întîmplă foarte multe accidente după cum vedem la ştiri şi de acolo m-am inspirat. Codul rutier, ghicitorile, cântecelele şi le-am transpus într-un text pentru copii”, a mai spus regizorul piesei.

Din distribuţia spectacolului, una de factură educativă pentru copii, pentru că-i învaţă principalele reguli de conduită, fac parte Cezar Amitroaie, Petronela Chiribuţă, Petruţ Butuman, Bogdan Muncaciu, Crenola Muncaciu, Radu Dragoş.

Spectacolul a fost înscris la Festivalul de teatru pentru copii Guliver de la Galaţi.

One thought on “Actorul Mihai Donţu la primul spectacol pentru copii în calitate de regizor. Spectacolul a fost înscris la un festival!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *