Peste 100 de pensionari au petrecut, alături de prefect, de Ziua Persoanele Vârstnice

pensionari la restaurantSindicatul Judeţean al Pensionarilor a organizat astăzi, pentru a 13-a oară, Ziua persoanelor vârstnice. Peste 100 de botoşăneni de vârsta a III-a s-au întâlnit la Hotelul Mioriţa pentru a se sărbători, invitându-l cu această ocazie pe prefectul judeţului, alături de primarul municipiului Botoşani şi şefi ai instituţiilor deconcentrate a căror activitate are tangenţe cu persoanele vârstnice.  Invitaţii au cântat „La Mulţi Ani”, odată cu mesajele de sărbătoare transmise.

„Ştiu că sunt încă probleme cu care vă confruntaţi şi pentru rezolvarea cărora faceţi demersuri, personal sau prin sindicatul care vă reprezintă. Vreau să ştiţi că păstrez o legătură permanentă cu reprezentanţii dumneavoastră, cu doamna preşedintă Mariana Paraschiv, şi chiar vom avea, până la sfârşitul lunii, o nouă întîlnire a reprezentanţilor Comisiei pentru Problemele Persoanelor Vârstnice şi reprezentanţii unor instituţii cu responsabilităţi. Astăzi, însă, vreau să vă las să vă simţiţi bine, în compania prietenilor şi cunoştinţelor dumneavoastră, pentru că este o zi de sărbătoare pentru toţi şi  de aceea daţi-mi voie să închei urându-vă multă sănătate, şi rugându-vă să aveţi multă răbdare cu noi, să ne îndrumaţi acolo unde greşim.      Vă doresc din tot sufletul La Mulţi Ani,  sănătoşi şi buni !”, este un fragment din mesajul adresat de prefectul Macaleţi de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

pensionari si prefectSindicatul Judeţean al Pensionarilor organizează sărbătoarea dedicată botoşănenilor de vârsta a III-a încă din 2000, inedit pentru ediţia cu numărul 13 fiind spectacolul folcloric oferit de grupul artistic „Vatra”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *