Seară cu premieră şi premii la Teatrul Mihai Eminescu

IMG_1934Vasyly Dovhey, dramaturgul ucrainean al piesei „Prințesa”, jucată în premieră, vineri seara,  pe scena teatrului Mihai Eminescu a fost premiat la finele spectacolului de conducerea teatrului cu distincția de prieten al teatrului.

Cel care a propus și dramatizat textul spectacolului de factură clasică a venit la Botoșani alături de soția sa, Valentina, profesor universitar la Cernăuți, și ea premiată cu aceeași distincție.

Spectacolul în care au jucat Alexandra Vicol, pentru prima dată într-un rol mare pe scena botoșăneană, Daniela Bucătaru, Traian Andrii, Sorin Ciofu, Irina Mititelu, Andreea Moțcu, Bogda Horga, Ioan Crețescu, Ceyar Amitroaie, Lidia Ujă, Silvia Răileanu, Petronela Chiribuță, Cristina Ciofu și Narcisa Vornicu, s-a bucurat de un real succes la 1premiera alexandra(1)public, povestea, după un text de Olha Kobyleanska și dramatizarea lui Dovhey, fiind una deosebită, plină de emotii, din care nu lipsesc umorul, trăirile de profunde ale unei iubiri din altă epocă.

De departe, în spectacol, se remarcă Alexandra Vicol (foto), o tînără actriță, aflată la primul mare rol pe scena botoșăneană, care intră perfect în rolul eroinei, Natalia, o tânără orfană, pasionată de scris, care își găsește iubirea în brațele fiului celei căreia i-a fost guvernantă.

Spectacol este regizat de Adi Carauleanu și este primul din această stagiune. Spectacolul va avea o premieră şi la Cernăuţi.

Olha Kobyleanska, autoarea textului, este patroana spirituală a teatrului din Cernăuți și este întruchiparea emancipării feminine. Născută de fapt la Gura Humorului, Olha Kobyleanska vorbea curent germana, ucraineana şi poloneza şi a fost o susţinătoare a independenţei şi emancipării femeilor.  Teatrul din Cernăuți, o stradă și un muzeu literar îi poartă numele lșa Cernăuți.

One thought on “Seară cu premieră şi premii la Teatrul Mihai Eminescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *