Mai multe camioane ale unui abator aflat în faliment au dispărut din curtea unde se aflau sub sigiliu. Este vorba de 14 maşini frigorifice şi pentru transportul animalelor care sunt utilizate ilegal de mai multe firme din judeţ printre care şi cea a familiei preşedintelui Consiliului Judeţean. Camioanele aparţin societăţii C & C Company SRL, care a intrat în insolvenţă în 2009 cu datorii de 30 de milioane de lei şi în faliment în 2012, fiind garantate către CEC Bank.
Instituţia bancară a inventariat, în luna aprilie anul trecut, bunurile societăţii C & C Company SRL, iar pe listă trebuiau să apară şi 16 maşini de transport, care au fost sigilate alături de celelalte bunuri. Cel care trebuia să aibă grijă de bunuri este lichidatorul, societatea Management Reorganizare Lichidare SPRL Iaşi.
La sfârşitul lunii iulie a acestui an, reprezentanţii băncii au solicitat efectuarea unei inspecţii la sediul firmei pentru a vizualiza bunurile şi, din cele 16 camioane, erau în curte doar patru.
Camioanele au dispărut fără a exista vreun document care să ateste destinaţia lor, lucru care a nemulţumit puternic CEC-ul, care avea maşinile în garanţie. De altfel, reprezentanţii băncii au solicitat instanţei amendarea lichidatorului judiciar şi imputare sumei de 10,4 milioane de lei, cu cât creditorul s-a înscris la masa credală. Bancherii spun că maşinele de transport erau evaluate la 3,1 milioane de lei şi utilizarea lor a dus la uzură morală şi materială care le-a diminuat valoarea.
Patru dintre camioane sunt utilizate în prezent de abatorul Florea Carn, controlat de Florea Ţurcanu, nimeni altul decât tatăl preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu.
Administratorul special al societăţii, Cristea Petraru, a menţionat că maşinile erau închiriate, însă creditorii nu au ştiut nimic de acest lucru.
La rândul lor, reprezentanţii societăţii din Dracşani susţin că au contracte de închiriere cu C&C Company şi le-au întreţinut, investind 80.000 de lei în reparaţii de la preluarea lor. Pentru camioane achită lunar câte 3.000 de lei şi asigură întreţinerea maşinilor. Mai mult decât atât, reprezentanţii Florea Carn, susţin că au informat lichidatorul despre închirierea maşinilor şi chiar vrea să le achiziţioneze când vor fi scoase la licitaţie.
De cealaltă parte, lichidatorul susţine în instanţă că nu a ştiut de închirierea camioanelor şi nici nu l-a putut contacta în ultima perioadă pe Cristea Petraru, urmând a formula o plângere penală împotriva acestuia.
Nu ati gasit adevaratul vinovat?!
Bancile mereu vor triplu decat au dat…