Prins la scurt timp după ce a furat o remorcă din zona Teatrului Eminescu

jandarm remorca furataGhinion pentru un tânăr care a furat o remorcă cu scopul de a o vinde. Duminică, 22 septembrie, în jurul orelor 03.30, un echipaj de jandarmi, care executa o misiune de menţinere a ordinii publice în municipiul Botoşani, a observat, pe strada Marchian, în apropierea intersecţiei cu strada Calea Naţională, un bărbat care trăgea o remorcă pentru autoturisme, de capacitate mică.

Jandarmii l-au interceptat pe numitul C.M.,  de 20 ani, din municipiul Botoşani, care a încercat să abandoneze  remorca la vederea jandarmilor.

În urma verificărilor efectuate de către echipa operativă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani,  cu privire la provenienţa remorcii,  s-a stabilit faptul că bărbatul, împreună cu altă persoană care a fost identificată ulterior, au sustras remorca care se afla parcată pe str. Cuza Vodă, în apropierea Teatrului Mihai Eminescu.

Conform celor declarate, cei doi intenţionau să o ascundă, după care să o vândă în zilele următoare unui client de ocazie. Remorca sustrasă  va fi restituită proprietarului, după efectuarea verificărilor necesare conform prevederilor legale.

Jandarmii le-au întocmit celor doi bărbaţi actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,furt calificat” , conform art.208-209 din Codul Penal.

Dosarul cu actele de constatare va fi înaintat pentru soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Sursa: comunicat IJJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *